Autor: Oana Ijdelea, avocat specializat în energie
„Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai”.
Așa începe clasica schiță a lui Caragiale pe care o parafrazez astfel: “ca să nu mai rămâie repetentă și anul acesta, mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis României să o facă independentă energetic în 2027”. Dar recenta Ordonanță de Urgență 12/2026 privind “schema de protecție” din piața gazelor este un examen pe care România l-a picat cu succes și anul acesta. Examenul la liberalizare.
De altfel, de ani de zile, profesorii de la Bruxelles și realitatea crudă a pieței îi “ard” României nota 4 la materia Liberalizarea Pieței Energiei. Însă schema de protecție post-aprilie 2026 amână, din nou, maturizarea, iar trenul energiei nu oprește în gara “Plafonare” fără să plătească cineva biletul. Iar biletul, devine din ce în ce mai scump și îl plătim până la urmă noi toți.
Companiile însă, nu vorbesc în citate literare, ci în metri cubi și presiune pe conductă dar și în sute de milioane de euro investiții în producție și zeci de milioane de euro contribuții la bugetul public. Totuși, absurdul este același. La nivel declarativ, ne prefacem că suntem „independenți” pentru că dă bine la electorat, dar în realitate, reformarea legislației dedicată sectorului energetic din România este un gigant cu picioare de lut.
În timp ce în Orientul Mijlociu situația este in clocot, iar în Ucraina infrastructura energetică e sub asediu, România primește o schemă de protecție care, în loc să fortifice producția internă, pare că o penalizează. Textul OUG 12/2026 este aproape o invitație la import. Prin menținerea unor mecanisme rigide care nu permit prețului să reflecte riscul geopolitic, se transmite producătorilor autohtoni un mesaj de descurajare.
O țară este independentă energetic doar dacă își acoperă vârful de consum în orele de criză. Or, noi importăm 77% din țiței și ne bazăm pe importuri de gaze taman atunci când ne costă mai mult. Să strigi „Independență!” în timp ce ești dependent structural de importuri la vârf de sarcină e ca și cum am pretinde că România va trece clasa doar pentru că – la fel ca în Caragiale – mam’mare i-a cumpărat un bilet de tren de clasa întâi.
Romania așteaptă de 5 ani trenul liberalizării, care tot nu vine. Iar dialogul este exact cel scris de nenea Iancu:
“ – Mam’mare, de ce nu mai vine?…Eu vreau să vie!
-Vine, vine acuma puișorul mamii! Răspunde mam’mare și sărută pe România, apoi îi potrivește pălăria.”
Guvernul da asigurări că totul este sub control, însă experții și realitatea pieței atrag atenția că liberalizarea este singura cale spre eficiență. Aceste măsuri recente sunt „biletul înfipt în panglica pălăriei” cu care România se poartă în trenul energiei, mândrindu-se că va avea „independența energetică” după 2027; dar schema de protecție post-aprilie 2026 nu mai este doar despre consumatorul vulnerabil (pe care noi, experții, am cerut mereu să-l protejăm prin măsuri țintite, nu prin constrângerea pieței), ci și despre eșecul de a construi o piață de energie lichidă. Producătorului i se impun prețuri “administrate” (controlate, plafonate) și supraimpozitare, tăindu-i orice dorință de a mai dezvolta producția. În schimb, gazul de import pare că intră în sistem “cu onoruri”. Statul se obligă să acopere “costul de achiziție” al furnizorilor, ceea ce înseamnă că România subvenționează direct profiturile traderilor externi și gazul lichefiat care devine tot mai scump pe măsură ce pentru moment cel puțin, robinetul cu gaze si țiței din Orientul Mijlociu este închis.
Adevărata protecție nu vine din plafonare, ci din independență, sau – mai curând – din securitatea și autonomia energetică. Adică din capacitatea de a nu fi șantajabil. În timp ce mam’mare va trebui să caute prin buzunare banii de compensare, OUG 12/2026 a prins viață, lăsând producătorii autohtoni fără oxigen și țara fără scut în fața prețurilor de criză.
Finalul scris de Caragiale ni-l arată pe Goe ajungând la București, “Parol!”. Dar de fapt, cu așa “direcție”, România nu prea poate ajunge nicăieri. Rămâne blocată în gara populismului – unde mam’mare, mamițica și tanti Mița se contrazic pentru bunăstarea României – cu o foaie de parcurs care o face vulnerabilă în fața oricărei adieri de vânt din exterior. Independența energetică nu se câștigă cu promisiuni politice și nici cu descurajarea industriei autohtone. Se câștigă prin respectarea pieței și prin încurajarea celor care produc, aici, pe pământul românesc.
Iar în loc de concluzie, o invitație: ghiciți dumneavoastră cine sunt în șarada mea: mam’mare, mamițica și tanti Mița.
***
Autorul: Oana Ijdelea este Managing Partner al Ijdelea & Asociații. Avocat de business cu 20 ani de experiență în promovarea și dezvoltarea investițiilor străine în România, Oana este recunoscută pentru contribuția semnificativă la realizarea unor proiecte de referință în domeniul energetic și pentru implementarea cu succes a unui număr de mandate de pionierat în România, fiind, deopotrivă, un contribuitor constant la redactarea legislației primare și secundare dintr-o gamă largă de industrii și sectoare. Expertiza Oanei este completată de activitatea desfășurată ca membru de board în companii precum Black Sea Oil & Gas și organizații non-profit și de binefacere din România, precum HOSPCE Casa Speranței.
| Știri BVB