Update articol:

Republica Moldova a plătit Gazprom sumele datorate pentru gazele livrate până la mijlocul lunii noiembrie

Gazprom

Compania MoldovaGaz a anunţat vineri că a transferat grupului rus Gazprom sumele datorate pentru gazele livrate până la mijlocul lunii noiembrie, evitând o posibilă întrerupere în aprovizionarea celor 2,6 milioane de locuitori ai Republicii Moldova, informează Reuters, potrivit Agerpres.

“SA MoldovaGaz a transferat către SAP Gazprom plata pentru gazele naturale consumate în octombrie şi prima jumătate a lunii noiembrie curent”, a informat compania într-un scurt comunicat de presă.

Luni, purtătorul de cuvânt de la Gazprom, Sergei Kupriyanov, a declarat că Republica Moldova nu şi-a plătit la timp factura pentru gazul natural consumat. Kupriyanov a explicat că, în conformitate cu acordul semnat, MoldovaGaz este obligată să achite integral gazul livrat de Gazprom. Kupriyanov a adăugat că Gazprom a informat partea moldoveană că livrările de gaze vor fi oprite în 48 de ore.

În replică, Guvernul Republicii Moldova a aprobat vineri alocarea a circa 1,4 miliarde de lei societăţii pe acţiuni MoldovaGaz, care îi va transfera companiei ruse Gazprom pentru gazul consumat în luna octombrie şi avansul pentru luna noiembrie.

Luna trecută, MoldovaGaz şi Gazprom au prelungit pentru cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom a cerut urgentarea plăţii, inclusiv în avans. În luna octombrie, Republica Moldova a importat gaz la un tarif de aproape 800 de dolari pentru mia de metri cubi, de câteva ori mai mare decât tariful pentru alţi consumatori.

BVB | Știri BVB
CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (04/11/2025)

Notificare BCR cu privire la rezultatele ofertei publice initiale de vanzare actiuni emise de Cris-Tim Family Holding S.A.

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (04/11/2025)

Decizii - Continuarea operatiunii de rascumparare actiuni proprii

SOCEP S.A. (SOCP) (04/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 03-04.12.2025

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (04/11/2025)

Teleconferinta Investitori si Analisti-Rezultate Financiare Trimestrul III, 2025

BIOFARM S.A. (BIO) (04/11/2025)

Modificare in conducerea societatii