Asigurari

Republica Moldova îşi modernizează legislaţia în domeniul asigurărilor cu sprijinul ASF

 Autoritatea de Supraveghere Financiară a acordat, în cadrul unui proiectul de twinning, asistenţă autorităţilor de reglementare din Republica Moldova pentru alinierea legislaţiei naţionale la prevederile Directivei Solvabilitate II şi Legii RCA, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

“Cu sprijinul experţilor din cadrul ASF, reprezentanţii Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au elaborat proiecte de lege pentru implementarea unor directive şi legi care guvernează piaţa asigurărilor. Deşi organizarea celor 27 de misiuni, pe parcursul cărora am acordat consultanţă colegilor din Republica Moldova, a fost o adevărată provocare întrucât timpul a fost relativ scurt, rezultatul s-a dovedit a fi un succes”, a declarat preşedintele ASF, Alexandru Petrescu.

Acesta a participat, marţi, la Chişinău, la evenimentul de încheiere a proiectului Twinning “Consolidarea supravegherii, guvernanţei corporative şi gestionării riscurilor în sectorul financiar”, destinat Republicii Moldova şi finanţat de UE.

Pe parcursului proiectului, reprezentanţii BNM au fost în două vizite de studiu la sediul ASF, care au constituit o foarte bună oportunitate pentru schimbul de experienţă atât în ceea ce priveşte autorizarea, cât şi supravegherea societăţilor de asigurare.

“Sprijinul nostru pentru autorităţile din Republica Moldova va exceda asistenţa oferită în cadrul proiectului de twinning şi va continua pe baza unor acorduri bilaterale de cooperare. Aş vrea să mulţumesc partenerilor noştri în acest proiect: Banca Naţională a României, liderul consorţiului care a realizat proiectul de twinning, Banca Naţională a Olandei, Banca Lituaniei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. De asemenea, aş vrea să mulţumesc Băncii Naţionale a Moldovei pentru o excelentă colaborare, dar şi colegilor mei din ASF pentru efortul susţinut pe care l-au depus în cadrul acestui proiect”, a subliniat preşedintele ASF.

Obiectivul general al proiectului de twinning a vizat sprijinirea Republicii Moldova în implementarea unor reforme legate de Acordul de asociere dintre UE şi ţara vecină, cu accent pe consolidarea supravegherii, guvernanţei corporative şi gestionarea riscurilor în sectorul financiar.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

10 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

10 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More