International

Responsabila Amnesty International pentru Ucraina demisionează după un raport criticat de Kiev

Responsabila Amnesty International pentru Ucraina, Oksana Pokalciuk, a demisionat sâmbătă, după ce Kievul a criticat un raport al organizaţiei care critica armata ucraineană pentru periclitarea civililor, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat difuzat vineri noaptea pe pagina sa de Facebook, Pokalciuk recunoaşte că raportul din 4 august a folosit neintenţionat propagandei ruse.

Amnesty şi-a asumat vineri în întregime raportul în care arătat că forţele armate ucrainene îşi instalează infrastructuri militare în zone locuite, în şcoli şi spitale, ceea ce pune în pericol civilii şi încalcă legislaţia internaţională.

Raportul a provocat iritare la Kiev. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat chiar organizaţia pentru drepturile omului că “încearcă să amnistieze statul terorist rus”, punând “victima şi agresorul, într-un anumit fel, pe picior de egalitate”.

“Dacă nu trăiţi într-o ţară invadată de ocupanţi care o fac bucăţi, probabil nu înţelegeţi ce înseamnă să condamnaţi o armată de apărători”; a scris reprezentanta Amnesty în Ucraina. Ea susţine că a încercat să convingă conducerea organizaţiei că raportul este părtinitor şi nu ţine seama de punctul de vedere al ministerului ucrainean al apărării.

Pokalciuk arată că Amnesty a trimis în cele din urmă o solicitare ministerului, însă a lăsat prea puţin timp pentru un răspuns, iar ca urmare raportul pare să susţină versiunea Moscovei. “În efortul de a proteja civilii, acest raport a devenit un instrument al propagandei ruse”, a adăugat ea.

Într-un mesaj anterior pe Facebook, Pokalciuk mai afirma că Amnesty nu a ţinut seama de apelurile echipei sale de a nu publica raportul şi că “ieri aveam speranţa naivă că totul se poate aranja şi că textul va fi înlocuit. Dar astăzi mi-am dat seama că nu se va întâmpla asta”.

Agnes Callamard, secretară generală a Amnesty, a dat asigurări vineri că concluziile raportului se bazează pe “dovezi obţinute în cursul unor investigaţii de mare amploare, supuse aceloraşi norme riguroase şi procese de verificare ca întreaga activitate a Amnesty International”.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More