International

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă, Martin Griffiths, va demisiona din motive de sănătate

Şeful Biroului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) Martin Griffiths, extrem de critic cu privire la impactul ofensivei israeliene în Fâşia Gaza, va demisiona din motive de sănătate, a anunţat luni un purtător de cuvânt al ONU, Farhan Haq, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Martin Griffiths l-a informat pe secretarul general al ONU despre intenţia sa de a demisiona din motive de sănătate”, a afirmat Farhan Haq, precizând că acesta va rămâne în funcţie până în iunie pentru a organiza tranziţia.

Griffiths, un diplomat britanic care conduce OCHA din 2021, a pledat recent pentru un mai mare acces al ajutorului umanitar în Gaza.

Farhan Haq, adjunctul purtătorului de cuvânt al secretarului general al ONU Antonio Guterres, nu a dezvăluit natura problemelor de sănătate ale lui Griffiths.

“El a pledat neobosit pentru ca ajutorul salvator să ajungă la cei în nevoie şi pentru resursele necesare pentru a se realiza acest lucru”, a spus Haq într-un comunicat.

“Diplomat şi mediator priceput, el a jucat un rol cheie în conducerea răspunsului umanitar al Naţiunilor Unite şi al partenerilor, şi în negocierea soluţiilor pentru unele dintre cele mai dificile crize”, a mai spus el.

Într-o postare pe reţeaua X, Griffiths a spus că l-a informat pe Guterres despre intenţia sa de a demisiona în iunie, dar nu a oferit un motiv pentru decizia sa.

“Pentru toată lumea de la @UNOCHA, a fost privilegiul vieţii mele. Vă sunt profund îndatorat”, a scris el.

“Tuturor partenerilor şi susţinătorilor, vă mulţumesc pentru că susţineţi cauza oamenilor aflaţi în situaţii de criză”, a scris Griffiths.

Articole recente

Un oficial de la Banca Naţionala a Poloniei vede motive pentru reducerea ratei dobânzii, dar avertizează asupra riscurilor

Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…

43 de minute ago

Fenechiu: Eu cred că nu se pune în momentul de faţă problema majorării vârstei de pensionare

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…

44 de minute ago

Danemarca şi alte patru state din NATO desfăşoară exerciţii militare în Groenlanda

Groenlanda, teritoriu autonom danez, găzduieşte începând de marţi manevre militare la care participă Danemarca şi…

46 de minute ago

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

o oră ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

o oră ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More