Categories: AfaceriInternational

Retailerul american de modă Forever 21 s-a plasat sub protecţia Legii falimentului

Retailerul american de modă Forever 21 Inc a solicitat duminică să intre sub protecţia capitolului 11 din Legea falimentului din SUA, alăturându-se unei liste în creştere de firme care au avut de suferit din cauza concurenţei online, transmite Reuters, potrivit Reuters.

De la începutul lui 2017, peste 20 de retaileri din SUA, inclusiv Sears Holdings Corp şi Toys ‘R’ US s-au plasat sub protecţia Legii falimentului, după ce un număr tot mai mare de clienţi s-au orientat către firmele online, cum ar fi Amazon Inc.

Conform unui comunicat, Forever 21 a înregistrat atât active, cât şi datorii între un miliard şi zece miliarde de dolari. Retailerul a primit finanţare în valoare de 275 de milioane de dolari de la JPMorgan Chase Bank şi 75 de milioane de dolari de la TPG Sixth Street Partners.

Cu aceste fonduri, Forever 21 îşi va derula ca de obicei afacerile şi se va concentra pe părţile profitabile ale operaţiunilor sale. Între timp, retailerul american intenţionează să închidă majoritatea magazinelor sale din Asia şi Europa, dar va continua operaţiunile din Mexic şi America Latină.

Înfiinţat în 1984, Forever 21 are 815 magazine în 57 de ţări. Săptămâna trecută, a anunţat că va ieşi de pe piaţa din Japonia şi va închide toate cele 14 magazine până la sfârşitul lunii octombrie.

Forever 21 este prezent şi pe piaţa din România.

Articole recente

Mediul de afaceri din România este consternat de rezultatul votului din 8 decembrie în ce privește aderarea României la Schengen (CDR)

Mediul de afaceri din România reprezentat de Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) este consternat de…

3 minute ago

Economistul Ciprian Dascălu: Economia României ar putea creşte anul viitor cu 2,1%

Economia României ar putea creşte anul viitor cu 2,1%, iar inflaţia s-ar putea situa la…

3 minute ago

Bittnet Group preia 70% din pachetul de acțiuni al Dataware Consulting SRL (Dataware)

Bittnet (BNET), un grup de companii IT listate pe Piața Principală a Bursei de Valori…

5 minute ago

CE: Obiectivele pentru 2030 privind reducerea la zero a poluării sunt realizabile, dar necesită acţiuni mai ferme

Politicile Uniunii Europene au contribuit la reducerea poluării aerului, precum şi a poluării cu pesticide,…

7 minute ago

Ciucă: În funcţie de realizări vom decide dacă îl mai sprijinim sau nu pe primarul Capitalei în Consiliul General

Organizaţia Bucureşti a PNL va trebui să gândească, până la sfârşitul lunii ianuarie, un plan…

20 de minute ago

Bode, despre anunţul Opoziţiei: Nu ar fi prima moţiune; de abia aştept să prezint ceea ce a făcut MAI

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat cu privire la depunerea unei moţiuni simple împotriva…

22 de minute ago