International

Reţeaua de socializare Twitter, redenumită X, a reactivat contul cântăreţului Kanye West

Reţeaua de socializare Twitter, redenumită X, l-a reprimit în rândurile membrilor săi pe rapperul şi designerul american Kanye West la aproximativ opt luni după suspendarea contului acestuia, a anunţat sâmbătă cotidianul The Wall Street Journal, citat de AFP, potrivit Agerpres.

În toamna anului trecut, Kanye West a publicat o imagine reprezentând o combinaţie între o svastică şi Steaua lui David, iar miliardarul Elon Musk a suspendat prezenţa artistului american pe această platformă online, pe care o cumpărase cu câteva săptămâni mai devreme.

Elon Musk, CEO-ul companiilor SpaceX şi Tesla, a declarat atunci că mesajul distribuit de Kanye West reprezenta “o incitare la violenţă”.

Biroul de presă al companiei X nu a dat curs deocamdată invitaţiei transmise de AFP de a face declaraţii despre contul lui Kanye West. Până sâmbătă seară, rapperul american nu publicase niciun mesaj nou pe contul său.

Kanye West, cunoscut de acum sub numele de “Ye”, le-ar fi dat asigurări administratorilor reţelei de socializare, spunându-le că nu îşi va folosi contul pentru a distribui conţinuturi antisemite şi că nu va folosi un limbaj ofensator, potrivit The Wall Street Journal.

În 2022, declaraţiile starului rap – criticat în special pentru cuvintele sale cu caracter antisemit – l-au costat foarte scump prin prisma contractelor comerciale.

Grupul Adidas a anunţat în octombrie că a decis să pună capăt colaborării sale foarte profitabile cu rapperul american, alături de care producea populara gamă de pantofi de sport Yeezy.

Potrivit unui anunţ făcut în luna mai de compania germană, încheierea colaborării cu Kanye West a provocat o scădere a vânzărilor estimată la aproximativ 400 de milioane de euro în primul trimestru al acestui an.

Alte două companii importante, Gap şi Balenciaga, şi-au întrerupt la rândul lor colaborările cu artistul american.

După ce Elon Musk a cumpărat Twitter cu 44 de miliarde de dolari în octombrie 2022, magnatul de origine sud-africană a concediat mii de angajaţi şi a redus procedurile de moderare a conţinuturilor distribuite pe această reţea de socializare.

În decembrie 2022, Elon Musk a decis să reactiveze şi contul fostului preşedinte Donald Trump, însă acesta nu a revenit deocamdată pe platforma online.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

4 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

4 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

8 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

8 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

8 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More