Comunicate de presa

Rețeaua Synevo continuă să se extindă ajungând să acopere 50 de orașe din țară

Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic de laborator, a inaugurat pe data de 23 septembrie primul său centru de recoltare din Otopeni. Acesta este al 50-lea oraș din țară în care rețeaua Synevo este prezentă. În Ilfov, compania mai deține puncte de recoltare în Voluntari și în Chiajna, localitate unde este amplasat și Laboratorul Central de Referință. În urma inaugurării centrului din Otopeni, rețeaua Synevo a ajuns la un total de 112 centre de recoltare și 17 laboratoare, amplasate în 36 de județe diferite, potrivit unui comunicat de presă. 

Centrul de recoltare din Otopeni este amplasat pe Calea București nr. 80 și dispune de două cabinete de recoltare, unul pentru probe de sânge, iar altul pentru probe ginecologice. Centrul este arondat Laboratorului Central de Referință din Chiajna.

Synevo are o prezență puternică în sudul țării, în special în orașele Ploiești și Pitești unde deține  patru, respectiv trei centre de recoltare și în Craiova unde Synevo operează trei centre de recoltare și un laborator. Synevo mai este prezent și în Buzău, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgoviște, Oltenița și Turnul Severin.

„Deschiderea noului centru de recoltare ne permite să aducem cât mai aproape de pacienții din Otopeni un portofoliu complex de teste de laborator, contribuind astfel la creșterea calității îngrijirii medicale. Synevo va continua să investească pentru a rămâne un partener de încredere atât pentru pacienți, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății din întreaga țară”, a declarat Andrei Sevcenco, Director Regional Zona de Sud Synevo România.

Synevo România este cel mai mare furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România. După primele șase luni ale acestui an Medicover a raportat că Divizia de Servicii de  Diagnostic din care face parte Synevo România a generat venituri totale de 29,9 milioane euro, cu 14,1% mai mult decât anul trecut.

Laboratorul Central din Chiajna este una dintre cele mai mari unități de acest tip din regiunea de Sud-Est a Europei, fiind un hub care deservește pacienți din cinci țări diferite. Compania a achiziționat anul trecut aici un nou echipament Cobas complet, unic în România, pentru care a alocat fonduri totale de 1,1 milioane euro. Acesta permite efectuarea unui număr de aproximativ 8.000 de teste/oră, cu acuratețe maximă.

Pe parcursul anului 2018 Synevo a inaugurat 21 de centre de recoltare noi în toată țara. Anul acesta compania a adăugat rețelei 14 centre de recoltare și un laborator.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

50 de minute ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

57 de minute ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

o oră ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

o oră ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More