Energie

Rețele Electrice România lansează o licitație de până la 180 milioane lei pentru lucrări de racordare

Rețele Electrice România a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație publică cu o valoare maximă de circa 180 milioane lei (fără TVA), pentru realizarea de lucrări de racordare a clienților la rețelele de distribuție gestionate de companie, potrivit unui comunicat.

În urma acestei achiziții, contractorii vor primi comenzi de realizare de instalații electrice de medie și joasă tensiune, ca urmare a solicitărilor de racordare venite din partea utilizatorilor.

Lucrările vizate presupun racordarea la rețea a locurilor noi de consum și/sau de producere, modificarea instalațiilor existente de racordare, precum și lucrări de eliberare a amplasamentelor afectate de infrastructura electrică.

În cadrul proiectului sunt incluse, de asemenea, extinderi ale instalațiilor Rețele Electrice România, execuția de linii electrice aeriene și subterane de medie și joasă tensiune, realizarea de branșamente și posturi de transformare aeriene, construcția de posturi și puncte de alimentare în clădiri civile sau independente, lucrări pe barele de medie tensiune a stațiilor de transformare IT/MT, precum și refacerea suprafețelor din domeniul public care vor fi afectate de aceste intervenții.

Durata contractului este de 60 de luni, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 28 mai 2025.

Rețele Electrice România își asumă responsabilitatea față de protecția mediului prin aplicarea unui sistem de management certificat, care are ca obiectiv reducerea impactului activităților asupra mediului. Compania gestionează în mod responsabil deșeurile rezultate din activitatea de distribuție a energiei electrice, respectând legislația în vigoare și propriul sistem integrat, asigurând reutilizarea, valorificarea sau eliminarea acestora prin operatori economici autorizați.

Pe parcursul tuturor etapelor de execuție a lucrărilor atribuite în urma licitației, vor fi respectate cu strictețe cerințele legale și de reglementare aplicabile în domeniul protecției mediului, precum și standardele relevante în vigoare.

Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

8 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

8 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

9 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

10 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

10 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More