International

Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU duminică

O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu şi problema palestiniană va avea loc duminică, în urma violenţelor dintre Israel şi Hamas, a anunţat sâmbătă Organizaţia Naţiunilor Unite, transmite AFP, potrivit Agerpres.

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat sâmbătă comunitatea internaţională la “eforturi diplomatice pentru a evita o extindere a conflagraţiei” dintre Israel şi mişcarea Hamas.

Antonio Guterres a “condamnat în cei mai fermi termen atacul de sâmbătă dimineaţa al Hamas asupra localităţilor israeliene din apropiere de Fâşia Gaza şi centrul Israelului” şi şi-a exprimat “profunda preocupare pentru populaţia civilă”, cerând “cea mai mare reţinere”, potrivit unui comunicat al biroului său.

“Violenţa nu poate aduce o soluţie conflictului şi doar o negociere care să ducă la o soluţie cu două state va permite să se ajungă la pace”, a subliniat secretarul general al ONU.

Escaladarea de sâmbătă survine în contextul în care negocierile de pace israeliano-palestiniene directe în vederea reglementării conflictului sunt oprite de facto de nouă ani, aminteşte AFP.

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

53 de minute ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

55 de minute ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

56 de minute ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

4 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

7 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More