Burse/Investitii

Reuters: Bursele europene scad, după 3 zile de creşteri, dar înregistrează cea mai bună săptămână din 2011

Acţiunile europene au închis pe roşu vineri, după ce liderii UE nu au reuşit să adopte pachetul de măsuri împotriva consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19, iar premierul britanic Boris Johnson a fost testat pozitiv pentru coronavirus şi se află în autoizolare, transmite Reuters.

Într-o scrisoare adresată miercuri preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, liderii a nouă ţări europene au îndemnat la înfiinţarea de “coronabonduri”, pentru a dispune de fonduri importante în faţa crizei excepţionale care afectează UE. Italia, care înregistrează al doilea cel mai ridicat nivel al datoriei din UE după Grecia, aşteaptă de la Uniunea Europeană o mai mare solidaritate financiară, însă ţările nordice, în frunte cu Germania şi Olanda, nu sunt de cord cu mutualizarea datoriei şi cu “coronabonduri”, obligaţiuni emise în comun de guvernele din zona euro, pentru a ajuta la combaterea crizei provocate de pandemie.

Indicele pan-european STOXX 600 a înregistrat la debutul şedinţei bursiere de vineri un declin de aproximativ 2%, apoi a închis în scădere cu 3,3%, după anunţul privind testul lui Johnson. În precedentele trei zile, indicele a crescut semnificativ şi a înregistrat cea mai bună săptămână din 2011.

Indicele principal FTSE 100 al Bursei de la Londra şi-a extins pierderile în urma anunţului de la Downing Street (reşedinţa premierului britanic) şi a închis în scădere cu 5,3%.

“Poate că anunţul privind testul lui Johnson a contribuit la declinul pieţei bursiere, deşi asta s-ar fi întâmplat oricum. Problema este că redresarea în urma crizei va fi într-un ritm mai lent decât se estimează. Şi va fi şi mai încetinită din cauza ratei ridicate a şomajului şi a cheltuielilor extrem de reduse alocate investiţiilor”, a apreciat Andrea Cicione, de la TS Lombard, în Londra.

Cele mai slabe performanţe pe pieţele bursiere au fost înregistrate de producătorii auto europeni, care au înregistrat un declin de aproximativ 5,8%.

Titlurile Volkswagen au scăzut cu 7,3% după ce directorul general Herbert Diess a avertizat că firma ar putea anunţa concedieri dacă epidemia nu va fi ţinută sub supraveghere, deoarece compania cheltuieşte aproximativ două miliarde de euro pe săptămână, potrivit Agerpres.

Acţiunile companiilor de turism şi de petrecere a timpului liber au scăzut cu 5,8%, iar titlurile băncilor cu 5,4%, după ce Federaţia Bancară Europeană (EBF) a apreciat că creditorii europeni ar trebui să nu plătească dividende pentru anul 2019 în ideea de a-şi conserva capitalul şi a putea continua să acorde credite companiilor şi gospodăriilor afectate de pandemie.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

4 minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

15 minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

40 de minute ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

44 de minute ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More