Update articol:

Reuters: Enel a demarat procesul de vânzare a activelor din România

Reuters: Enel a demarat procesul de vânzare a activelor din România
 - poza 1

Grupul italian Enel, cea mai mare companie europeană de utilităţi, a demarat procesul de vânzare a operaţiunilor din România şi se aşteaptă ca activele să fie evaluate la aproximativ un miliard de euro, au declarat, pentru Reuters, surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

Procesul este condus de banca franceză BNP Paribas.

Enel este cel mai mare investitor privat în sectorul energetic din România, unde grupul italian este prezent din 2005 cu operaţiuni în domeniul distribuţiei de electricitate şi în cel al producţiei de energie regenerabilă. Enel deserveşte peste trei milioane de clienţi în România şi vrea să relanseze eforturile destinate vânzării participaţiilor sale după ce precedentul plan de a ieşi de pe piaţa românească a fost abandonat în 2015.

Procesul de vânzare a activelor Enel, aflat deocamdată în primele faze, vine într-un context în care alte companii internaţionale de utilităţi, precum CEZ, E.ON şi Engie, îşi revizuiesc opţiunile cu privire la prezenţa pe această piaţă, deoarece se chinuie să concureze cu firma de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România, a declarat una din surse.

“BNP încearcă acum să sondeze terenul să vadă dacă există apetit şi dacă Enel îşi va vinde toate sau doar o parte din afaceri. Depinde de cumpărători”, a spus o altă sursă.

Enel îşi revizuieşte în fiecare an operaţiunile globale în cadrul unui program destinat vânzării unor active şi cumpărării altora care oferă randamente mai mari. În ultimii ani, grupul italian a făcut investiţii mari în reţelele pe piaţa sa cheie din America Latină şi în prezent analizează preluarea activelor companiei Sempra Energy din Peru şi Chile. Sursele susţin că aceste active sunt evaluate la aproximativ trei miliarde dolari, iar Enel a ajuns în faza finală a procesului de vânzare.

Directorul general de la Enel, Francesco Starace, ar putea profita de ambiţia Hidroelectrica de a cumpăra noi active în România pentru a vinde o parte din subsidiare, inclusiv Enel Energie şi Enel Energie Muntenia. Reuters a anunţat anterior că Hidroelectrica este interesată să angajeze consilieri care să se ocupe de o posibilă ofertă pentru activele din România ale Enel şi CEZ.

Afacerile Enel din România au realizat venituri de 1,3 miliarde de euro anul trecut, în creştere cu peste 20% faţă de 2017, graţie creşterii vânzărilor de electricitate odată cu liberalizarea treptată a pieţei.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26-30 ianuarie 2026

IAR SA Brasov (IARV) (02/02/2026)

Modificare calendar financiar 2026

CARBOCHIM S.A. (CBC) (02/02/2026)

Convocare AGAO 24 Februarie 2026_Versiune limba engleza

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/02/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.01.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni 26.01.2026-30.01.2026 si incheierea etapei 2