International

Reuters: România, sub presiune în privinţa listării Hidroelectrica pentru eliberarea fondurilor UE

România ar putea să nu îndeplinească regulile anexate la finanţarea UE de miliarde de euro dacă cel puţin 15% din compania de stat Hidroelectrica nu este listată luna aceasta, a informat Comisia Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Guvernul nu vinde propriile acţiuni în Hidroelectrica ci în schimb a aprobat planul de listare al unicului acţionar minoritar, Fondul Proprietatea, un fond de investiţii gestionat de Franklin Templeton.

Guvernul s-a opus totuşi planurilor pentru o listare la Londra şi la Bucureşti, iar Fondul a avertizat că ar putea să să nu reuşească să vândă întreaga sa participaţie în listarea internă.

Întrebaţi ce se va întâmpla dacă va fi listată o participaţie mai redusă, reprezentanţii Comisiei Europene au declarat pentru Reuters că “acest jalon prevede ca listarea a cel puţin 15% din acţiunile Hidroelectrica să fie finalizată”.

“Nu vom specula în acest stadiu cu privire la neîndeplinirea jaloanelor şi obiectivelor. Ca un principiu general, statele membre trebuie să implementeze planul lor de redresare şi rezilienţă cum a fost aprobat … pentru a primi fondurile”, au precizat reprezentanţii Executivului comunitar.

În timp ce state membre UE, ca Polonia şi Ungaria, încă au dificultăţi cu deblocarea fondurilor, România a absorbit deja peste şase miliarde de euro înainte de stagnarea reformelor şi oprirea plăţilor, menţionează Reuters.

Luna aceasta, Hidroelectrica a anunţat intenţia Fondului Proprietatea de a desfăşura o ofertă publică iniţială având drept obiect acţiuni ordinare existente. Societatea intenţionează totodată să aplice pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (“BVB”). Oferta va avea loc după aprobarea prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că firma speră să obţină peste un miliard de euro în ceea ce ar putea deveni una din cele mai mari Oferte Publice Iniţiale (IPO) din Europa anul acesta.

Fondul evaluează participaţia sa de 20% în Hidroelectrica la 2,2 miliarde de euro.

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

26 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

43 de minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

45 de minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More