Energie

Reuters: Statele membre UE, divizate în privinţa sprijinului pentru energia nucleară

Statele membre UE au arătat luni cât sunt de divizate în politica din domeniul energiei nucleare, o parte, condusă de Franţa, promovând tehnologia, iar o alta, condusă de Austria şi Germania, făcând în schimb presiuni pentru prioritizarea surselor de energie regenerabilă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Înaintea reuniunii de luni a miniştrilor europeni ai Energiei, a avut loc întâlnirea celor două grupări rivale pentru a stabili cum îşi vor arăta sprijinul pentru tehnologia energetică preferată.

Grupul de 13 ţări, condus de Franţa, care este în favoarea energiei nucleare, a cerut politici UE mai puternice în privinţa acestui tip de energie şi a susţinut că recentele progrese înregistrate în negocierile cu Bruxellesul privind recunoaşterea importanţei energiei nucleare în mixul energetic trebuie transformate în proiecte concrete şi în finanţare.

“Aceste evoluţii trebuie acum convertite într-un cadru european cuprinzător pentru dezvoltarea energiei nucleare, explorarea politicilor esenţiale, inclusiv finanţarea”, se arată într-o declaraţie comună a grupului.

Comunicatul a fost semnat de Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Finlanda, Franţa, Ungaria, Ţările de Jos, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Suedia. Italia a participat la întâlnire, dar nu a semnat comunicatul.

Între timp, Austria şi Germania conduc grupul de 13 ţări care cer Bruxellesului să promoveze în schimb energia regenerabilă. Comunicatul nu se referă în mod direct la energia nucleară, iar diplomaţi UE au declarat pentru Reuters că obiectivul este de a prioritiza investiţiile în energia regenerabilă şi în reţele, în defavoarea energiei atomice.

“Finanţarea ar trebui să se concentreze pe tehnologiile eficiente din punct de vedere al costurilor, unde există obiective comune”, se arată într-o declaraţie comună a grupului.

UE are obiective comune privind extinderea energiei regenerabile, dar nu şi ţinte comune legate de energia nucleară.

Comunicatul a fost semnat de Danemarca, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Portugalia şi Spania. Ambele comunicate au fost semnate de Ţările de Jos.

Cipru, Lituania şi Belgia – care deţin preşedinţia rotativă a UE – nu au semnat niciun comunicat.

Franţa, care obţine aproximativ 70% din electricitate din energia nucleară, este principalul campion din Europa în domeniul energiei nucleare. Printre aliaţii Franţei se află unele ţări mai sărace din Europa de Est care au reactoare nucleare sau intenţionează să le construiască pentru a-şi reduce dependenţa de cărbunele poluant.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

6 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

6 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

8 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More