International

Reuters: Statele UE negociază un embargo petrolier contra Rusiei care să excludă deocamdată petrolul livrat prin conducte

Statele din UE se îndreaptă spre un acord asupra unui embargo petrolier împotriva Rusiei, care deocamdată ar urma să excludă petrolul livrat prin conducte, astfel încât măsura să fie acceptată şi de ţările membre care nu au ieşire la mare şi ar fi afectate mai sever de un embargo complet, afirmă oficiali europeni citaţi vineri de Reuters, potrivit Agerpres.

Un acord ar putea fi obţinut la reuniunea la nivel de ambasadori pe care statele UE o vor avea duminică la Bruxelles, la timp astfel încât liderii europeni să poată anunţa înţelegerea la summitul lor din 30-31 mai.

”Ideea este de a separa în embargoul petrolier livrările pe cale maritimă de cele efectuate prin conducte”, iar acestea din urmă ”vor beneficia de o excepţie pentru o perioadă astfel încât să poată fi organizată o soluţie de înlocuire”, explică unul dintre oficialii citaţi.

Refuzul Ungariei faţă de acest embargou în formula propusă la începutul lunii mai de Comisia Europeană, dar şi rezervele exprimate de mai multe alte state membre au împiedicat adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.

Guvernul de la Budapesta a atras atenţia că Ungaria, neavând ieşire la mare, nu are alternative de înlocuire a petrolului pe care-l importă din Rusia prin conducte, având mai întâi nevoie de extinderea capacităţii conductei ce trece prin Croaţia, iar rafinăriile ungare ar avea nevoie de până la patru ani pentru a-şi adapta procesele tehnologice astfel încât să poată prelucra petrol cu caracteristici diferite de cel extras din Rusia.

Pentru toate acestea Budapesta a cerut Bruxellesului finanţări europene, respectiv circa 750 de milioane de euro pe termen scurt şi 18 miliarde de euro pe termen lung.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

13 minute ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

18 minute ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

37 de minute ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

38 de minute ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

43 de minute ago

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut, potrivit informaţiilor transmise BVB. ROMGAZ…

52 de minute ago

This website uses cookies.

Read More