Energie

Revoluţia verde devine mai scumpă din cauza creşterii preţului la cupru

Cuprul este o componentă vitală a infrastructurilor verzi, de la reţele energetice şi până la turbine eoliene, iar recenta creşterii explozivă a preţului cuprului ameninţă să facă decarbonizarea mai costisitoare, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Cotaţia la cupru s-a dublat faţă de valorile minime înregistrate în 2020 şi la începutul aceste luni era la cea mai ridicată valoare din ultimii nouă ani. Pe fondul prognozelor referitoare la debutul unui nou ciclu de apreciere a materiilor prime, mulţi analişti avertizează că nu a fost atins încă vârful pentru un metal care este în centrul energiilor regenerabile. Chiar şi după o scădere de 3,2% în cursul zilei de joi, preţul cuprului s-a apreciat cu peste 30% în ultimele şase luni.

Cererea pentru echipamente de generare a energiei regenerabile, baterii, vehicule electrice, staţii de încărcare şi infrastructura de reţea, este responsabilă pentru aproximativ o cincime din consumul de cupru, susţin analiştii de la Citigroup Global Markets Inc. În condiţiile în care guvernele şi-au propus ca în următoarele decenii să ajungă la emisii zero de CO2, aceasta înseamnă mai multă electricitate curată, o tranziţie care ar urma să fie şi mai consumatoare de cupru având în vedere că este nevoie să fie construită o reţea de transmisie în valoare de 28.700 miliarde de dolari.

O componentă importantă a acestei creşteri va veni din necesitatea de a conecta noile instalaţii regenerabile cu consumatorii. Aceasta pentru că deseori centralele sunt construite acolo unde vântul sau soarele sunt mai abundente, adică în mijlocul mării sau al deşertului. Însă aceasta înseamnă mai multe cabluri, care să utilizeze cupru mai scump, decât aveau nevoie o reţea descentralizată în trecut.

Potrivit analiştilor de la BloombergNEF, reţeaua energetică globală va trebui să crească cu 48 de milioane de kilometri până în 2050. Adică o lungime suficientă pentru a încuraja circumferinţa globului de aproape 1.200 de ori şi înseamnă dublarea cererii de cupru până la 3,6 milioane de tone.

“Oraşele, electrificare şi cuprul merg mână în mână. Cuprul joacă un rol important”, subliniază Sanjeet Sanghera, analist la BNEF în Londra.

Dacă tendinţa de aprecierea a cuprului se va dovedi una de durată, şi va majora costurile investiţiilor verzi, unele parcuri de turbine eoliene ar putea să decidă să utilizeze aluminiu mai ieftin acolo unde este posibil. Preţurile la aluminiu au crescut şi ele semnificativ comparativ cu cuprul. Analiştii BNEF estimează că cererea de aluminiu pentru infrastructura de reţea energetică ar urma să ajungă la 7,6 milioane tone până în 2050.

Articole recente

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

41 de minute ago

Ucraina a atacat conducta de petrol Druzhba din regiunea Bryansk, provocând „daune extinse prin incendiu”

Ucraina a atacat conducta de petrol Druzhba din regiunea Bryansk din Rusia, provocând „daune extinse…

45 de minute ago

Prim-ministrul japonez Ishiba demisionează după o serie de înfrângeri electorale dureroase

Prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba a declarat duminică că a decis să demisioneze, inaugurând o perioadă…

49 de minute ago

Parlament-moţiune de cenzură/Simion, discurs de la tribuna Parlamentului, deşi anunţase că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe

Preşedintele AUR, George Simion, care anunţa că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe…

56 de minute ago

Parlament-moţiune de cenzură/Bolojan: Nu mai blocaţi munca Guvernului cu moţiuni de tip Caţavencu; Moţiunea de cenzură pe sănătate – plină de contradicţii – video

Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică, în plenul Parlamentului, că, azi, clasa politică se va…

59 de minute ago

Parlament-moțiune de cenzură/Grindeanu: PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuzăm haosul

PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuză haosul, a declarat, duminică, în Parlament,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More