International

Rezerva Federală a SUA a lansat un serviciu mult aşteptat de plăţi instant

Rezerva Federală a SUA a lansat un serviciu mult aşteptat care va avea ca scop modernizarea sistemului de plaţi al ţării, permiţând în cele din urmă americanilor obişnuiţi să trimită şi să primească fonduri în câteva secunde, 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, a anunţat joi banca centrală, citată de Reuters, potrivit news.ro.

Serviciul ”FedNow”, care este în lucru din 2019, va încerca să elimine întârzierea de câteva zile de care este nevoie în mod obişnuit pentru decontarea transferurilor de numerar, aducând SUA în conformitate cu ţări precum Regatul Unit, India, Brazilia, precum şi Uniunea Europeană, unde servicii similare există de ani de zile.

FedNow se lansează cu 41 de bănci şi 15 furnizori de servicii certificaţi să utilizeze serviciul, inclusiv bănci comunitare şi mari bănci precum JPMorgan Chase, Bank of New York Mellon şi US Bancorp, dar Fed intenţionează să integreze mai multe bănci şi uniuni de credit în acest an.

Fed a declarat joi că 35 de bănci şi uniuni de credit utilizează în prezent serviciul, precum şi Biroul Serviciului Fiscal al Departamentului de Trezorerie.

Serviciul va concura cu sistemele de plăţi în timp real din sectorul privat, inclusiv cu reţeaua RTP a Casei de Compensare, şi a fost iniţial respins de marile bănci, care au declarat că este redundant.

Dar mulţi au acceptat să participe de atunci, pe baza faptului că FedNow le va permite să extindă serviciile pe care le pot oferi clienţilor.

”Pentru noi, FedNow este într-adevăr o modalitate minunată de extindere a acoperirii”, a declarat Anu Somani, şeful departamentului de plăţi globale şi plăţi încorporate la U.S. Bank.

Spre deosebire de serviciile de plăţi peer-to-peer precum Venmo sau PayPal, care acţionează ca intermediari între bănci, plăţile efectuate prin FedNow se vor deconta direct în conturile băncii centrale.

Fed operează, de asemenea, un sistem de plăţi în timp real numit FedWire, dar acesta este rezervat plăţilor la scară largă, în principal pentru companii şi este operaţional numai în timpul orelor de lucru.

Deşi noul sistem FedNow este pentru toată lumea, este probabil să avantajeze cel mai mult consumatorii şi întreprinderile mici, au spus analiştii.

”Vrem ca clienţii noştri să beneficieze de aceste capacităţi şi ne dorim ca acesta să fie un avantaj competitiv pentru noi”, a declarat Carl Slabicki, co-şef global al plăţilor pentru serviciile de trezorerie al BNY Mellon.

Băncile mai mici, care se conectează adesea la FedWire prin intermediul unor creditori mai mari, au încurajat Fed să dezvolte FedNow, argumentând că le-ar permite accesul la plăţi în timp real fără a fi nevoiţi să plătească concurenţii mai mari pentru serviciu.

FedNow nu va taxa consumatorii, deşi nu este clar dacă sau cum vor transfera băncile participante costurile asociate cu serviciul.

Senatorul democrat Chris Van Hollen, care a îndemnat Fed să dezvolte un sistem de plăţi în timp real, a declarat într-un comunicat că lansarea FedNow este ”o veste bună pentru consumatorii americani şi pentru economia noastră”.

”Lansarea FedNow va ajuta la conectarea americanilor cu banii lor – atunci când au nevoie de ei, imediat, în timp real – şi va economisi consumatorilor miliarde de dolari anual”, a spus el.

Unii participanţi la piaţă şi-au exprimat îngrijorarea că FedNow ar putea agrava o criză bancare prin facilitarea retragerilor rapide de la instituţiile financiare, o teamă care a fost amplificată după prăbuşirea Silicon Valley Bank la începutul acestui an.

Dar oficialii Fed au minimalizat aceste preocupări, argumentând că băncile au instrumente disponibile pentru a atenua un val de ieşiri.

La început, FedNow va avea o limită maximă de plată de 500.000 de dolari, dar băncile pot alege să reducă plafonul dacă este necesar.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

3 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More