International

Rezerva Federală “nu mai anticipează o recesiune” în acest an (Powell)

Economiştii Rezervei Federale a SUA (Fed) “nu mai anticipează o recesiune” la sfârşitul anului în Statele Unite, în principal din cauza “rezilienţei economiei” până în prezent, a afirmat miercuri preşedintele instituţiei, Jerome Powell, într-o conferinţă de presă, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Echipa vede o încetinire vizibilă a creşterii începând mai târziu în acest an, dar, având în vedere rezilienţa economiei până în prezent, ei nu mai prevăd o recesiune”, a declarat Jerome Powell, după ce Fed prevedea la jumătatea lui iunie o recesiune uşoară până la sfârşitul anului.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

4 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

5 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

6 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More