Autor: Marian Murguleț
„Reziliența” a devenit noul „sustenabilitate” – un termen-umbrelă, un plasture magic bun de pus pe orice rană, pe care îl folosim mai ales atunci când nu avem curajul să vorbim despre bani, frică (aversiune la risc) și probabilități matematice.
În ultimele 24 de luni, suntem bombardați asiduu cu studii de caz despre companii „reziliente”. Tot felul de progresiști au luat locul „cercetătorilor britanici” și ne spun că aceste organizații au o capacitate mistică de a absorbi șocul și de a se reinventa.
Părerea mea e că reziliența nu există. Există doar profiluri diferite de aversiune la risc.
Din perspectivă academică, ceea ce numim „reziliență” este, în 90% din cazuri, o eroare de supraviețuire (Survivorship Bias). Nu aplaudăm o strategie superioară, ci aplaudăm faptul că o companie a fost, din fericire sau din paranoia, suficient de ineficientă în vremuri de boom încât să aibă „grăsime” în bilanț când a venit criza.
De ce cred eu că reziliența este un mit periculos:
- Reziliența este doar „ineficiență planificată”
În capitalismul de manual, eficiența maximă înseamnă eliminarea oricărui surplus (Lean management dus la extrem). O companie perfect eficientă este, prin definiție, fragilă. Ceea ce numiți voi „reziliență” sunt, de fapt, banii pe care managerii s-au temut să îi investească. Este victoria prudenței asupra lăcomiei, nu o proprietate magică a culturii organizaționale.
- Aversiunea la risc nu este „agilitate”
Nu există companii care „pivotează” prin magie. Există companii conduse de echipe cu o aversiune la risc ridicată, care au refuzat să parieze totul pe o singură direcție. Succesul lor în criză nu este o adaptare eroică, ci o consecință a faptului că riscul lor maxim acceptat a fost sub nivelul evenimentului de tip Black Swan.
- Mitul „mindset-ului adaptiv”
Workshop-urile de reziliență pentru angajați sunt, așa cum frumos spune prietenul meu medic ortoped la Floreasca, echivalentul pansamentului aplicat pe o fractură deschisă. Niciun „mindset” nu o să salveze o companie cu un raport de lichiditate subunitar într-o piață blocată. Reziliența nu se antrenează în săli de conferințe, se construiește în structura de capital și în politicile de provizionare. Nu vă mai uitați în gura unor guru din aștia ai HR-ului pe nou, dar puternic ancorați în trecut, care vă prostesc intenționat sau, și mai rău, nu. Tot ce știau ei nu mai există. Nu le mai dați bani să vă spună prostii.
Încetați să mai vindeți „reziliența” ca pe o competență soft. Ea este o variabilă de risk management. Companiile care supraviețuiesc nu sunt cele mai „adaptabile”, ci cele care au fost suficient de paranoice încât să sacrifice creșterea de dragul siguranței.
Și nu mai confundați norocul sau frica cu strategia. Într-o economie reală, „reziliența” este doar numele pe care îl dăm supraviețuitorilor după ce a trecut tsunami. Într-o economie reală, granița dintre un geniu strategic și un om care a avut noroc sau s-a temut la momentul potrivit este mult mai subțire decât ne place să credem.
E important ca în vremuri de criză să facem niște distincții clare.
Brace yourself!
| Știri BVB