Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzI. Un prim semestru solid în materie de activitate comercială
II. Consolidarea poziției de reper în finanțarea sustenabilă: 351 milioane EUR în S1 2025
III. Performanța operațională superioară și raport cost/venit îmbunătățit
IV Indicatori solizi de calitate a creditelor: rata creditelor neperformante (NPL) de 2,3% și gradul de acoperire a creditelor neperformante (NPL coverage) de 72% la finalul lunii iunie 2025
V Evoluția costului net al riscului confirmă tendința de normalizare
„În pofida unui context mai dificil și tensionat în prima jumătate a anului, BRD a continuat să înregistreze o performanță comercială și financiară solidă și și-a menținut poziția de partener de încredere atât pentru clienții săi, cât și pentru economia românească în ansamblu.
Volumele comerciale au continuat să crească într-un ritm susținut pe toate segmentele, soldul net al creditelor, inclusiv finanțarea prin leasing, înregistrând o creștere de +17% față de sfârșitul lunii iunie 2024. Creditarea companiilor a fost principalul motor al expansiunii, cu o creștere anuală de +23,8%, în timp ce segmentul retail a menținut un ritm solid, cu o creștere de +13,7% la finalul lunii iunie 2025. Volumul creditelor nou acordate persoanelor fizice în S1 2025 a ajuns la aproape 7 miliarde RON, în creștere cu +34% față de anul anterior, susținut de o cerere puternică atât pentru creditele de consum, cât și pentru cele pentru locuințe, de o valoare medie mai mare a împrumuturilor și de un număr în creștere de credite acordate.
BRD își consolidează în continuare poziția de reper în domeniul finanțării sustenabile și își reafirmă angajamentul ferm pentru dezvoltare responsabilă. Finanțările sustenabile nou acordate clienților retail și companii au însumat 351 milioane EUR în S1 2025. În plus, eforturile băncii de a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale clienților sunt validate de lansarea recentă a unui produs inovator, introdus pentru prima dată pe piața din România: un credit corelat cu obiective de sustenabilitate (SLL), special dedicat IMM-urilor.
Pe planul digitalizării, aplicația de mobil YouBRD evoluează constant, oferind un set de funcționalități tot mai matur și rafinat și înregistrează un grad mai mare de interacțiune și un număr în creștere de utilizatori (1,83 milioane, +18% în dinamica anuală) și de tranzacții (18 milioane, +25% an/an).
Pe baza tuturor acestor elemente, BRD a înregistrat o creștere consistentă a veniturilor în prima jumătate a anului, peste ritmul de creștere al cheltuielilor operaționale, în timp ce indicatorii de calitate a creditelor au rămas solizi. Totodată, nivelurile de lichiditate și capital ale BRD sunt robuste, oferind o bază fermă pentru o creștere sustenabilă”, a declarat Maria ROUSSEVA, CEO, BRD Groupe Societe Generale.
Dinamism comercial puternic pe toate segmentele de activitate
Soldul net al creditelor, inclusiv finanțarea prin leasing, a atins 52,2 miliarde RON, marcând o creștere anuală de +17,4% față de sfârșitul lunii iunie 2024, susținută de o activitate de creditare dinamică atât pe segmentul companii, cât și pe cel de retail. Creditarea companiilor s-a remarcat ca principal motor de creștere, cu un avans anual de +23,8%, în timp ce segmentul retail a continuat să câștige tracțiune, înregistrând o creștere consistentă de +13,7% la finalul lunii iunie 2025.
Primele șase luni ale anului 2025 au fost solide în ceea ce privește acordarea de credite pentru persoane fizice, cu un volum total de aproape 7 miliarde RON, în creștere cu +34,2% față de S1 2024, pe fondul unei performanțe robuste atât a creditelor de consum, cât și a celor pentru locuințe. Volumul creditelor de consum a totalizat 4,1 miliarde RON (+23,4% an/an), în timp ce creditele pentru locuințe au menținut un ritm de creștere foarte puternic, +53,2% an/an, ajungând la 2,9 miliarde RON. La finalul lunii iunie 2025, soldul creditelor acordate persoanelor fizice a crescut cu +14,4% an/an, în timp ce contribuția categoriei small business a fost relativ modestă (+2,5% an/an).
Activitatea de leasing și-a continuat traiectoria de creștere, cu un sold net al finanțărilor prin leasing în creștere cu +11,1% an/an la finalul lunii iunie 2025, oferind soluții de finanțare accesibile și eficiente, adaptate nevoilor clienților.
În prima jumatate a anului 2025, BRD a continuat consolidarea poziției sale de reper pe piața finanțărilor sustenabile din România, reafirmandu-și angajamentul ferm pentru dezvoltare responsabilă și sprijinindu-și clienții în atingerea obiectivelor legate de tranziția verde. Finanțările sustenabile nou acordate clienților retail și companii au însumat, respectiv, 78,4 milioane EUR și 272,5 milioane EUR în S1 2025.
Printre tranzacțiile cheie pe segmentul companii se număra implicarea BRD în calitate de aranjor principal mandatat, finantator, banca de structurare de sustenabilitate și facility agent în cadrul împrumutului sindicalizat („club loan”) de 190 milioane EUR acordat NE Property BV în iunie 2025 (din care 100 milioane EUR angajate de BRD), precum și coordonarea finanțării verzi pentru Distribuție Energie Oltenia SA, în cadrul unui împrumut sindicalizat de 1,7 miliarde RON în aprilie 2025.
De asemenea, BRD sprijină regenerarea urbana în România și a acordat o finanțare verde de 75 milioane EUR companiei Rivus Investments pentru un proiect major de reconversie urbana în al doilea mare oraș al țării, Cluj-Napoca. Proiectul vizează transformarea unui sit industrial într-un complex mixt de divertisment, retail, cultura și birouri, cu îmbunătățirea infrastructurii adiacente. Împrumutul face parte dintr-un pachet de finanțare mai amplu, în valoare de 400,6 milioane EUR, acordat împreună cu alte trei bănci, reprezentând unul dintre cele mai importante împrumuturi verzi din sectorul commercial real estate din România în 2025.
Pe segmentul retail, principalele finanțări sustenabile au fost direcționate către credite de cofinanțare/pre-finanțare în cadrul programelor europene, credite APIA și credite ipotecare pentru locuințe cu certificat de eficiență energetică clasa A, construite înainte de decembrie 2020.
Remarcabil în S1 2025, este lansarea unui produs inovator, în premieră pe piața din România: un credit corelat cu obiective de sustenabilitate (SLL) dedicat în mod special Intreprinderilor Mici și Mijlocii.
Baza de depozite a înregistrat, la finalul lunii iunie 2025, o creștere de +8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Depozitele retail, care reprezintă sursa principală și stabilă de finanțare a BRD, au crescut cu +3,7% an/an, susținute de intrări mai mari în conturile curente ale persoanelor fizice. Depozitele companiilor au înregistrat o creștere anuală de +15,8%, susținuta în principal de clienții companii mari, cu un avans de +23,2% an/an al volumului depozitelor în sold la finalul lunii iunie 2025.
BRD Asset Management oferă acces pentru peste 164.000 de clienți la o varietate de clase de active și strategii prin intermediul celor 12 fonduri de investiții administrate. Activele în administrare au înregistrat o creștere solidă de +42,6% an/an, ajungând la 7,3 miliarde RON la finalul lunii iunie 2025. Astfel, BRD Asset Management și-a consolidat în continuare poziția de lider pe piața fondurilor OPCVM, atingând o cotă de piață de 25,11% la finalul lunii iunie 2025.
Prezența combinată, fizică și digitală, adaptată nevoilor clienților
BRD asigură disponibilitatea produselor și serviciilor sale printr-o combinație de prezență fizică și la distanță. La data de 30 iunie 2025, rețeaua băncii numără 357 de unități (față de 389 la 30 iunie 2024) și un număr în creștere de zone self-service 24/7, acoperind peste 60% din rețea (219 față de 212 la 30 iunie 2024).
Interacțiunea digitală continuă să crească, așa cum reiese din numărul tot mai mare de utilizatori ai aplicației de mobil YouBRD, care a ajuns la 1,83 milioane (+18% an/an la final de iunie 2025), precum și din creșterea numărului de tranzacții efectuate prin aplicație (+25% an/an), totalizând 28,7 miliarde RON în S1 2025 (+52% an/an). Îmbunătățirile aduse aplicației de e-banking YouBRD au continuat, incluzând o gama extinsă de produse disponibile pentru persoane fizice autorizate, limite de transfer mai mari atât pentru clienții persoane fizice, cât și pentru PFA, precum și noi produse de economisire (You Save și You Save Junior), alături de funcționalități de accesibilitate pentru clienții cu dizabilități.
La un an de la lansare, programul de loialitate cu cashback disponibil în YouBRD înregistrează o rată de adopție în creștere, cu 825.000 de clienți înrolați și o suma de aproximativ 3 milioane RON acordată sub forma de cashback clienților BRD.
Confirmarea unui profil financiar solid
Venitul net bancar al Grupului BRD a totalizat 2.167 milioane RON, în creștere cu +10,1% în S1 2025 față de aceeași perioadă a anului trecut, susținut atât de avansul veniturilor din dobânzi, cât și de cel al altor categorii de venituri. Veniturile nete din dobânzi, care reprezintă 70,4% din veniturile totale, au crescut cu +7,0% an/an în S1 2025, evoluție determinată de efectul pozitiv al volumelor, pe fondul creșterii creditelor acordate atât persoanelor fizice, cât și companiilor, precum și al unei schimbări favorabile de structură, cu o pondere mai mare a creditelor acordate companiilor în totalul activelor. Veniturile din dobânzi au fost parțial diminuate în perioada analizată de efectul negativ al ratelor dobânzilor, ca urmare a ajustării ofertelor în contextul intensificarii concurenței și al scăderii IRCC.
Veniturile nete din comisioane au continuat pe un trend de creștere solid, cu un avans de +17,9% an/an, beneficiind de majorarea veniturilor din comisioanele aferente serviciilor, în special pe fondul unei activități dinamice în zona cardurilor, a serviciilor de custodie, transferurilor și creditării, incluzând și un element de venit excepțional legat de comisioanele din tranzacții cu carduri. Dinamica generală a fost temperată de impactul negativ al costurile asociate operațiunii de transfer sintetic al riscurilor semnificative (SRT) cu IFC, încheiată la finalul lunii martie 2024.
Evoluția altor venituri bancare (+19,1% an/an) reflectă în principal efectul de bază din S1 2024 (provizion exceptional, cu impact limitat, înregistrat în T1 2024) și un venit net mai mare din participații, asociat în principal veniturilor din dividende.
Cheltuielile operaționale au crescut cu +7,0% an/an în S1 2025, fiind influențate în principal de majorarea costurilor cu personalul, a cheltuielilor IT&C și a celor aferente furnizorilor de servicii externe. Costurile cu personalul au crescut cu +7,3% an/an ca urmare a majorării salariilor de baza și a ajustării altor beneficii (prime de loialitate, vouchere de vacanță, tichete de masă), într-un context încă inflationist și pe o piață a muncii extrem de competitivă, precum și a compensațiilor financiare asociate procesului de transformare în curs.
Creșterea altor cheltuieli (excluzând taxa pe cifra de afaceri și contribuțiile cumulate la Fondul de Garantare a Depozitelor și Fondul de Rezoluție) a fost determinată în principal de costurile IT&C și de cele de consultanșă. Taxa de 2% pe cifra de afaceri aferentă perioadei ianuarie – iunie 2025 s-a ridicat la 65,7 milioane RON, comparativ cu 61,8 milioane RON în S1 2024, pe fondul unor venituri mai mari în perioada analizată.
Rezultatul operational brut al Grupului BRD a ajuns la 1.068 milioane RON în S1 2025 (+13,6% an/an), în timp ce raportul cost/venit (C/I) s-a îmbunătătit la 50,7% în S1 2025, față de 52,2% în S1 2024. Excluzând taxa pe cifra de afaceri și contribuțiile cumulate la Fondul de Garantare a Depozitelor și Fondul de Rezolutie, raportul C/I ar fi fost de 45,4% în S1 2025 (față de 46,9% în S1 2024), o îmbunătățire de 143 puncte de baza față de perioada similară a anului 2024.
Calitatea portofoliului de credite a rămas solida în S1 2025, cu o rata a creditelor neperformante (NPL) la nivelul băncii de 2,3% la finalul lunii iunie 2025, menținută sub media sistemului bancar, de 2,6% la finalul lunii aprilie 2025, în timp ce, gradul de acoperire a creditelor neperformante (la nivelul băncii) este la un nivel confortabil, de 71,5% la finalul lunii iunie 2025. Evoluția costului net al riscului confirma în continuare tendința de normalizare, cu o alocare neta de provizioane de 142 milioane RON în S1 2025 (față de 91 milioane RON în S1 2024), determinată de evoluția portofoliului retail, revizuirea ipotezelor privind probabilitatea de neplată, parțial compensată de recuperări din credite neperformante anterior scoase în afara bilanțului.
Toate aceste aspecte s-au tradus într-un nivel bun de profitabilitate, cu un rezultat net al Grupului BRD de 764 milioane RON (față de 694 milioane RON în S1 2024), în creștere cu +10,2% an/an, în timp ce rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a ajuns la 16,1% în S1 2025, comparativ cu 15,9% în S1 2024.
Rata de adecvare a capitalului BRD (la nivel individual) se situează la un nivel confortabil, de 22% la finalul lunii iunie 2025, excluzând impactul tratamentelor temporare reglementare (valabile până la 1 ianuarie 2026).
Note:
1 Rata creditelor neperformante (NPL), rata de acoperire a creditelor neperformante (conform EBA), la nivelul băncii. Dacă nu este specificat altfel, toate variațiile sunt calculate prin comparație cu S1 2024 (pentru elementele din contul de profit și pierdere) sau cu sfârșitul lunii iunie 2024 (pentru elementele din bilanț).
BRD Groupe Societe Generale operează o rețea de 357 de unități. La finalul lunii iunie 2025, activele totale ale băncii se ridicau la 90 miliarde RON.
BRD face parte din Societe Generale, o bancă europeană de prim rang și un actor major în economie de peste 160 de ani. Grupul Societe Generale are 119.000 de angajați care servesc peste 26 de milioane de clienți în 62 de țări din întreaga lume și operează prin trei linii de business complementare, care întegrează oferte ESG pentru toți clienții săi:
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că România va avea bani pentru pensii şi salarii, însă…
Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…
Industria de asigurări înțelege pe deplin îngrijorările exprimate de autoritățile locale în contextul situațiilor de…
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
This website uses cookies.
Read More