Banci

Rezultatul consolidat al grupului ProCredit pentru prima jumătate a anului 2019 însumează 22,9 milioane euro, cu 3,8 milioane euro sub anul precedent (S1 2018 cu 26,7 milioane euro)

  • Valoarea brută a portofoliului de credite a crescut cu 5,0% față de anul trecut (217 milioane euro)
  • Veniturile nete din dobânzi și comisioane au crescut cu 1,8 milioane euro (7,4%), până la 25,8 milioane euro (comparativ cu S1 2018: 24 milioane)
  • Rezultat consolidat de 22,9 milioane euro (față de primul semestru din 2018: 26,7 milioane euro)
  • Cheltuielilor operaționale au crescut cu 2,1 milioane euro, până la 83,5 milioane euro (față de S1 2018: 81,4 milioane euro)
  • Semnarea unor noi acorduri cu instituții internaționale precum FEI și CFI  pentru finanțarea investițiilor inovative și a celor cu tehnologii prietenoase cu mediul ale IMM-urilor de pe piețele emergente pe care activează ProCredit

Pentru ProCredit Holding AG & Co. KGaA (ProCredit Holding) și pentru băncile ProCredit, active în principal în Europa Centrală și de Est și poziționate pe piață ca Hausbank (bancă principală) pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM-uri), prima jumătate a anului financiar 2019 a corespuns așteptărilor companiei, potrivit unui comunicat de presă.

Portofoliul brut de credite al Grupului a înregistrat o creștere solidă, anume 217 milioane EUR (+ 5%), ajungând la un total de 4,6 miliarde euro de la începutul anului.

În materie de creditare, grupul se concentrează pe finanțarea sustenabilă a investițiilor IMM-urilor care dau dovadă de inovație, potențial de creștere și de o structură internă stabilă și formală. Se pune accent în mod special pe promovarea investițiilor verzi, pe promovarea producției locale și pe susținerea agriculturii, 93% din portofoliul total de credite ale grupului ProCredit fiind destinate IMM-urilor, potrivit aceleași surse.

La finalul trimestrului 2 din 2019, volumul total al depozitelor la termen deținute de clienți au ajuns la 3,9 miliarde euro. Această cifră arată o creștere de 63 milioane EUR (1,7%) comparativ cu anul trecut. Depozitele deținute de persoane fizice de asemenea au crescut, marcând o revenire după scăderea din 2018, reflectând un trend pozitiv odată cu introducerea strategiei ProCredit DIRECT. 

În condițiile creșterii portofoliului, veniturile nete din dobânzi au înregistrat o creștere în primul semestru al lui 2019 până la 92,7 milioane euro (față de semestrul 1 din 2018: 92,1 milioane euro). Plasată la 3,1%, marja dobânzii nete de la finalul trimestrului doi din 2019 s-a stabilizat la același nivel cu trimestrul 1, punând baza creșterii venitului net din dobânzi cu perspective de creștere viitoare a portofoliului.

Costurile provizioanelor pentru credite a crescut de la an la an, ajungând la suma de 4,1 milioane euro pentru prima jumătate a lui 2019 (în primul semestru al lui 2018 suma a fost de 0,1 milioane euro). Totuși, în general, calitatea portofoliului s-a îmbunătățit de-a lungul primei jumătăți de an. La 2,9%, proporția creditelor neperformante din totalul portofoliului de credite din operațiuni a înregistrat o ușoară îmbunătățire într-o zonă destul de stabilă deja (31 decembrie 2018: 3,1%). Rata de acoperire a riscului de credit a crescut, de asemenea, în prima jumătate a anului 2019, de la 90, 8% (31 decembrie 2018) la 94,9% (30 iunie 2019). La nivelul 0,1%, valoarea netă a creditelor derecunoscute din bilanț din Semestrul 1 al lui 2019 a rămas la o cotă foarte scăzută.

Veniturile nete din dobânzi și comisioane au crescut cu 1,8 milioane euro (7,4%), până la 25,8 milioane euro (comparativ cu S1 2018: 24 milioane). Această creștere este, în primul rând, rezultatul implementării strategiei de direct banking.

Creșterea cheltuielilor operaționale cu 2,1 milioane euro, până la 83,5 milioane EUR (față de S1 2018: 81,4 milioane euro) este, în mare parte, datorată activităților de marketing legate de introducerea serviciului ProCredit DIRECT.

Rezultatele de minus 1,5 milioane de euro din activități discontinue reprezintă, în mare măsură, pierderile anticipate din vânzarea ProCredit Bank Columbia, demers care așteaptă în prezent acceptul autorităților columbiene.

Rezultatul consolidat al grupului ProCredit pentru prima jumătate a anului 2019 însumează 22,9 milioane euro, cu 3,8 milioane euro sub anul precedent (S1 2018 cu 26,7 milioane euro).

Cu o rată de 70.7%, rata costuri/venituri a grupului ProCredit pentru prima jumătate a anului 2019 din operațiuni continue a fost puțin peste nivelul de anul trecut (S1 2018: 70,2%). Rata fondurilor proprii de nivel 1, ce a înregistrat o valoare de 14,3% la 30 iunie 2019, a fost la același nivel ca la sfârșitul anului 2018.

Portofoliul de „credite verzi” a beneficiat de o creștere puternică în prima jumătate a lui 2019, crescând cu 34 milioane euro până la totalul de 711 milioane euro. În prezent, acesta reprezintă 15,6% din totalul portofoliului de credite. 

Pe parcursul anului 2019 grupul ProCredit a finalizat noi parteneriate cu instituții internaționale a caror misiune este promovarea sustenabilă a IMM-urilor din aceste regiuni.

În iulie 2019, colaborarea cu Fondul de Investiții European (FEI) – pentru promovarea finanțării către IMM-uri inovative din Estul si Sud-Estul Europei prin programul de garantare InnovFin – a fost extinsă prin suplimentarea cu 800 milioane euro, până la un total de 1,6 miliarde euro. Această acțiune susține o creștere a portofoliului de credite pentru IMM-uri într-un mod eficient, luând în calcul activele ponderate la risc, prin oferirea de garanții de calitate, se mai precizează în comunicat.

În mai 2019, un alt acord a fost semnat cu Corporația Financiară Internațională (CFI) a Băncii Mondiale, pentru plasarea a 90 milioane USD în obligațiuni verzi. Acest acord reprezintă o etapă importantă în procesul de finanțare a investițiilor verzi pentru IMM-uri din Europa de Est, în sectoarele de eficiență energetică, energie regenerabilă și măsuri cu impact pozitiv asupra mediului („credite verzi”).

Conducerea companiei reconfirmă previziunile de creștere de 10-13% a portofoliului brut de credite pentru întreg anul. De asemenea, grupul confirmă previziunile referitoare la rata costuri/venituri sub 70% și un rezultat consolidat între 48 milioane EUR și 55 milioane euro. Se așteaptă ca rata fondurilor proprii de nivel 1 (CET 1, implementate integral) va continua să depășească 13%.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

3 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More