International

Riscurile unui război nuclear trebuie menţinute la minimum, susţine şeful departamentului de neproliferare al MAE rus

Rusia crede că riscurile unui război nuclear trebuie menţinute la minimum şi că orice conflict armat între puteri nucleare trebuie prevenit, a declarat sâmbătă un oficial rus din Ministerul de Externe, citat de agenţia TASS, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Vladimir Iermakov, şeful departamentului de neproliferare nucleară, a declarat că toate puterile nucleare trebuie să rămână la o logică prezentată în documentele oficiale menite să prevină războiul nuclear.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat luni că Occidentul nu ar trebui să subestimeze riscurile ridicate ale unui conflict nuclear din cauza Ucrainei, dar ulterior SUA au precizat că nu cred că există o ameninţare ca Rusia să folosească arme nucleare, în pofida unei escaladări în retorica Moscovei.

Iermakov a mai spus sâmbătă că principalele puteri nucleare trebuie să adere la logica instituită de documentele pe care le-au creat în comun.

El s-a referit la declaraţia comună publicată în ianuarie de Rusia, China, Regatul Unit, SUA şi Franţa – care sunt membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU – în care cele cinci ţări afirmă că o răspândire a armelor nucleare şi un război nuclear trebuie evitate.

“Riscurile unui război nuclear, care nu ar trebui niciodată declanşat, trebuie menţinute la minimum, în special prin prevenirea oricărui conflict armat între puteri nucleare. Rusia urmează în mod clar această înţelegere”, a maia spus Iermakov sâmbătă, potrivit TASS.

Articole recente

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

5 minute ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

14 minute ago

Aderarea Ucrainei la UE: Polonia acuză Budapesta de “şantaj”

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a acuzat sâmbătă Ungaria că "şantajează" Uniunea Europeană blocând…

16 minute ago

Rubio în Israel, în ciuda atacului din Qatar

Secretarul de stat american, Marco Rubio, începe duminică o vizită în Israel, după ce a…

17 minute ago

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More