Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: twitter.com/rishisunak
Noul prim-ministru britanic Rishi Sunak a avertizat marţi că vor trebui luate ‘decizii dificile’ pentru îndreptarea ‘greşelilor’ comise în mandatul predecesoarei sale, Liz Truss, împinsă să demisioneze după o furtună financiară provocată de programul său economic, transmite AFP, potrivit Agerpres.
‘Doresc să-i aduc un omagiu predecesoare mele Liz Truss (…) Au fost făcute unele greşeli. Nu din rea-voinţă sau rele intenţii. În fapt, chiar dimpotrivă. Dar, cu toate acestea, greşeli’, a declarat Sunak în primul său discurs rostit din faţa reşedinţei oficiale din Downing Street 10, potrivit Reuters.
‘Am fost ales lider al partidului meu şi prim-ministru, parţial pentru a le îndrepta. Iar această muncă începe imediat. Voi aşeza stabilitatea şi încrederea economică în centrul programului acestui guvern. Aceasta înseamnă că vor urma decizii dificile’, a spus el, promiţând să refacă încrederea în politică şi să combată o ‘criză economică profundă’.
Noul prim-ministru l-a luat în vizor şi pe un alt predecesor, Boris Johnson, afirmând că mandatul care le-a fost încredinţat conservatorilor la alegerile din 2019, câştigate de Johnson, nu este proprietatea unei singure persoane, şi că va fi ghidat de promisiunile asumate atunci.
Adresându-se unui public confruntat cu creşterea preţurilor la energie şi alimente, Sunak, unul dintre cei mai bogaţi parlamentari, a declarat că este pe deplin conştient de cât de dificilă este situaţia multor britanici.
‘Tot ceea ce pot spune este că nu sunt descurajat. Sunt conştient de înalta demnitate pe care am acceptat-o şi sper să mă ridic la înălţimea cerinţelor sale’, a spus el.
‘De aceea, mă aflu aici în faţa voastră pregătit să conduc ţara spre viitor. Să pun nevoile voastre deasupra politicii, să construiesc un guvern care să reprezinte cele mai bune tradiţii ale partidului meu. Împreună putem realiza lucruri incredibile’, a adăugat Sunak.
Acţiunile Alphabet, compania mamă a Google, au urcat cu peste 4% luni, propulsând gigantul tehnologic…
Toate măsurile care au împins deficitul în sus au fost pe placul multora: recalcularea pensiilor,…
Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…
Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…
Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…
This website uses cookies.
Read More