International

Robert Kennedy Jr., candidat la preşedinţia SUA, a fost afectat de un parazit care i-a pătruns în creier

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate din cauza unui parazit care i-a pătruns în creier şi i-a distrus o parte a acestuia, a scris miercuri cotidianul New York Times, în urma unei anchete detaliate, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Robert Kennedy Junior este fiul fostului ministru al justiţiei şi candidat democrat la preşedinţie Robert ‘Bobby’ Kennedy.

Potrivit New York Times, Kennedy Jr., în vârstă de 70 de ani, a suferit de importante sechele legate de prezenţa unui parazit în creierul său.

Dezvăluirile se bazează, printre altele, pe o depoziţie a lui Robert Kennedy Jr. în cadrul unui divorţ, consultată de presă.

În acest document datând din 2012, Kennedy Jr. afirmă că medicii au diagnosticat că ‘un vierme i-a intrat în creier, a ros o parte din el şi a murit’.

Bărbatul a mai spus că din această cauză a avut ‘probleme cognitive evidente’, precum şi ‘o pierdere a memoriei de lungă şi de scurtă durată’.

Solicitată de AFP, o purtătoare de cuvânt a candidatului a confirmat că Robert Kennedy Jr. a ‘contractat un parazit’ în timpul unei călătorii ‘în Africa, în America de Sud sau în Asia’.

‘Problema a fost rezolvată acum mai bine de zece ani şi el este astăzi în foarte bună stare fizică şi mentală’, a afirmat Stefanie Spear, după care a adăugat: ‘Este rizibil să se pună la îndoială starea de sănătate a dlui Kennedy, când vedem cu cine se confruntă el’ – o aluzie de-abia mascată la Joe Biden, 81 de ani, şi Donald Trump, 77 de ani.

Potrivit New York Times, Kennedy a fost şi victima unei intoxicaţii cu mercur, ce poate provoca de asemenea probleme neurologice.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

2 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

5 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

5 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

5 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

6 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More