Politica

Robert Negoiţă a anunţat că are COVID-19

Robert Negoiţă a anunţat miercuri pe Facebook că a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Candidatul Alianţei Pro Bucureşti 2020 la Primăria Sectorului 3 a făcut apel la toţi cei cu care a interacţionat să fie atenţi la orice posibil simptom şi chiar să se testeze, dacă au suspiciuni că ar fi ceva în neregulă cu ei.

„Dragii mei, vin de această dată cu o postare diferită de ceea ce ne-am obişnuit. În cursul zilei de azi, am fost testat pozitiv pentru Sars-CoV-2. Nu am avut nicio problemă specială de sănătate, vreun simptom specific, până aseară când am început să mă simt rău. O durere de cap ce nu a cedat pe parcursul nopţii şi o stare generală de slăbiciune şi moleşeală.
 
 
Dat fiind că starea de rău a continuat, dimineaţă, m-am prezentat pentru a fi testat. Din păcate, rezultatul este pozitiv. Am primit tratament pe care îl voi urma, bineînţeles. Mă simt mai bine, durerea de cap este tot mai scăzută, dar, desigur, trebuie să fiu atent şi în zilele următoare. Vă doresc tuturor multă sănătate, în primul şi în primul rând!
 
Şi să ştiţi că, şi dacă nu voi fi pe teren în această perioadă, rămân activ aici, aşa cum ne-am obişnuit şi sunt permanent în contact şi cu colegii mei. În acest sens, fac un apel către cei care ştiu că am interacţionat în ultimele zile să fie atenţi la orice semn sau simptom şi chiar să se testeze dacă au suspiciuni că ceva ar putea să nu fie în regulă”, a scris Robert Negoiţă miercuri pe Facebook, potrivit news.ro.

 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More