Politica

Robert Negoiţă, amendat cu 10.000 de lei după ce a ieşit cu bicicleta în parc; Negoiță: Îmi asum faptul ca am greșit și, prin urmare, voi suporta consecințele

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost amendat de poliţişti cu suma de 10.000 de lei pentru încălcarea ordonanţelor militare, după ce edilul a fost surprins duminică plimbându-se cu bicicleta în Parcul Titan.

De asemenea, prietena lui Negoiţă, care îl însoţea în parc, a primit şi ea o amendă de 10.000 de lei.

“Având în vedere imaginile difuzate ieri, 19.04.2020, în spaţiul virtual, facem următoarea precizare. Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu, iar cele două persoane au fost sancţionate contravenţional, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare, cu suma de 10.000 lei fiecare”, anunţă Poliţia Capitalei.

Surse din cadrul Poliţiei Capitalei au confirmat că este vorba de Robert Negoiţă şi prietena lui, potrivit Agerpres.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost surprins duminică, în timp ce se plimba cu bicicleta în Parcul Titan, deşi parcul era închis.

“Locuiesc lângă parcul IOR, sector 3. Astăzi, eram pe biciclete cu copiii pe lângă parc, ne oprisem pe podul care desparte parcul pentru că observasem 2 biciclişti chiar în parc. Când ajung în dreptul nostru, îmi dau seama că era primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă. La întrebarea mea de ce nu respectă regulile de interdicţie de a intră în parc, mi-a răspuns: ‘Verific ca totul să fie în regulă’, stând pe bicicletă în pantaloni scurţi, cu un coş de picnic şi cu iubita alături. Am vorbit preţ de câteva minute. După alte întrebări, de ce ni se interzice nouă familiilor cu copii intrarea în parc, mi-a răspuns că nu el a închis parcurile şi nu el a dat ordonanţa militară. De ce tocmai edilul sectorului 3 se plimbă prin parc încălcând ordonanţa militară? După ce a plecat, am abordat un jandarm care stătea în apropiere şi supraveghea accesul în parc. La întrebarea de ce domnului Negoiţă îi este permisă plimbarea prin parc, ne-a răspuns că dânsul are declaraţia pe proprie răspundere şi că Poliţia locală care supraveghează parcul este în subordinea primarului. Cum vi se pare, legea este egală pentru toţi?”, a scris pe Facebook persoana care a postat imaginile cu Robert Negoiţă.

În replică, Robert Negoiţă susţine că a mers să verifice cum este asigurată mentenanţa parcului.

“În administraţia locală, nu ai niciodată liber. Dimpotrivă, trebuie să te foloseşti de fiecare ‘fereastră’ pentru a rezolva şi chestiuni pentru care nu ai avut timp. Azi am dat o tură completă în Parcul IOR, fiindcă nu reuşisem de ceva timp să fac asta. Am constatat, din păcate, că deşi există personal alocat pentru mentenanţa parcului, chiar şi în această perioadă, sunt elemente ce trebuie rezolvate rapid. De la reparaţii la mobilierul stradal şi până la refacerea spaţiilor verzi şi a anumitor zone (…) PS: Pentru cei care confundă nişte sacoşe cu pâine uscată cu un fel de coşuleţe pentru picnic: da, am avut cu mine nişte pâine uscată pe care am luat-o tocmai pentru a hrăni păsările din parcul nostru”, a scris Negoiţă pe Facebook.

Astăzi, Negoiță a revenit, spunând că se supune legilor și că regretă episodul: “Mi s-a adus la cunoștință că am fost amendat pentru episodul de ieri din Parcul IOR. Asemenea oricărui cetățean sunt obligat să mă supun legilor acestei țări și, chiar dacă nu a fost intenția mea să încalc ordonanța militară, imi asum faptul ca am greșit și, prin urmare, voi suporta consecințele.

Cetățenii Sectorului 3, cei care mă cunosc de opt ani, timp în care ne-am intersectat de sute de ori prin sectorul nostru, știu că am parcurs la pas, pe bicicletă sau cu mașina, fiecare centimetru al acestui sector pentru a găsi cele mai bune soluții la problemele ce țin de administrația locală. Și duminica, și sâmbăta, și în zilele de sărbătoare. Nu a fost nici pe departe intenția mea de a sfida, de a nu respecta legea sau de a vă minți în vreun fel în legătură cu episodul de ieri. Eu chiar ieșisem sa inspectez Parcul IOR. Dar, din păcate, ideea nefericită de a îmbina utilul cu plăcutul intr-o zi de sărbătoare, adică aceea de a o lua alături de mine pe prietena mea, a fost una neinspirată și nepotrivită.

Imi pare rău pentru acest episod, mi-l asum și îmi cer scuze celor care s-au simțit lezați în vreun fel. Aceasta nu a fost în nicio clipă intenția mea. Mereu avem de învățat și tot timpul trebuie să căutăm să facem lucrurile mai bine. Pentru mine, ziua de ieri a fost o lecție.
Vă mulțumesc pentru toate criticile, voi ține cont de ele, iar pe viitor voi fi mult mai atent. Nimeni nu e mai presus de lege, prin urmare, vreau să le mulțumesc tuturor celor care zilele acestea sunt în prima linie și au grijă ca situația sa fie una optimă pentru vremurile dificile pe care le trăim.”

View Comments

  • Nu e posibil asa ceva,domnia sa domnul Negoita a fost in interes de serviciu, nu poate fi amendat. Eu il cunosc foarte bine, amenda e exagerat de mare. E strigator la cer. La cite a facut domnia sa pentru cetateni asta e multumirea. Am sa discut cu domnia sa sa depuna contestatie, iar domnii care l-au amendat sa isi ceara scuze.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

12 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

12 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

13 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

13 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

14 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More