Update articol:

Robert O’Brien, consilierul lui Trump pentru securitate naţională, a fost testat pozitiv la COVID-19

Consilierul lui Donald Trump pentru securitate naţională, Robert O’Brien, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

Robert O’Brien, care ocupă un post crucial în cadrul executivului american, prezintă “simptome uşoare”, a precizat aceasta într-un comunicat. El s-a izolat şi lucrează “dintr-un loc securizat” în afara Casei Albe.

“Nu există risc de expunere al preşedintelui sau al vicepreşedintelui”, a adăugat executivul american, dând asigurări că Consiliul de securitate naţională continuă să funcţioneze normal.

Robert O’Brien a efectuat la jumătatea lui iulie o călătorie la Paris, unde s-a întâlnit cu omologii săi francez, german, italian şi britanic.

În mai, Katie Miller, purtătoare de cuvânt a vicepreşedintelui Mike Pence şi soţia lui Stephen Miller, consilier apropiat al lui Donald Trump, a fost testată şi ea pozitiv. Ea a reluat între timp lucrul.

La începutul lui iulie, Kimberly Guilfoyle, fostă prezentatoare la canalul Fox News şi partenera lui Donald Trump Jr, a fost şi ea testată pozitiv la COVID-19.

Ea este una dintre principalele responsabile de finanţarea campaniei lui Donald Trump, care va candida pentru un nou mandat pe 3 noiembrie.

BVB | Știri BVB
BERMAS S.A. (BRM) (18/03/2026)

Completare Raport anual 2025

SINTEZA S.A. (STZ) (18/03/2026)

Modificare calendar financiar 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (18/03/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 24/27.04.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (18/03/2026)

Incetare contract de mandat membru Directorat

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (18/03/2026)

Rezultatele ofertei publice de cumparare