Securitate cibernetica

Rodica Tirtea, Centrul European de Competență în domeniul Securității Cibernetice: În curând vom publica programul ECCC Europa Digitală pentru 2025-2027, cu un buget de finanțare de aproape 400 de milioane de euro – video

În curând, Centrul European de Competență în domeniul Securității Cibernetice va publica programul ECCC Europa Digitală pentru 2025-2027, cu un buget de finanțare de aproape 400 de milioane de euro pentru tehnologii noi, Cyber Hubs, îmbunătățirea pregătirii în domeniul Securității Cibernetice și implementarea legislației din acest domeniu, a declarat Rodica TIRTEA, Senior Policy Officer la Centrul European de Competență în domeniul Securității Cibernetice, la cea de-a VII-a ediție a CYBERSECURITY FORUM, organizat de Financial Intelligence. 

Domnia sa a declarat: “Centrul European de Competență în domeniul Securității Cibernetice (ECCC) a fost creat printr-un regulament publicat în 2021. Centrul  a funcționat sub conducerea Comisiei Europene până în septembrie anul trecut, când a devenit un organism independent. Ultima noutate legată de noi e că Parlamentul României a ratificat recent acordul legat de funcționarea ECCC în România.

Centrul European de Competență în domeniul Securității Cibernetice funcționează cu obiectivul de a finanța securitatea cibernetică, dar și de a promova  cercetarea, dezvoltarea, inovarea si implementarea soluțiilor cibernetice.

Astfel, ECCC gestionează sprijinul financiar pentru securitatea cibernetică din două programe de investiții ale Comisiei Europene, Programul Orizont Europa (HEP) și Programul Europa Digitală (DEP), principalele mijloace de finanțare pentru securitate cibernetică ale Uniunii Europene.

Împreună cu țările membre și cu reprezentanții lor în Consiliul nostru de Conducere, (ECCC Governing Board), – unde, din partea României face parte domnul Dan Câmpean, director al Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) –  avem o consultare permanentă legată de agenda și planul de activități care vor fi finanțate, prioritățile pentru cercetare, dezvoltare si inovare.

Centrul  colaborează cu rețeaua centrelor naționale de coordonare, formată din 27 de centre (câte unul din fiecare stat membru). Scopul lor este de a stimula excelența în cercetare și competitivitatea Uniunii în domeniul securității cibernetice.

De asemenea, lucrăm pentru formarea comunității pentru activitățile legate de competențe cibernetice și aici vom avea în viitor grupul consultativ strategic, care va furniza recomandări strategice. Astfel  vom obține recomandări din partea comunității, care ne vor ajuta să definim prioritățile și activitățile Centrului.

Cel mai recent document la care am lucrat, pe care sperăm să-l publicăm în curând, este programul de lucru al ECCC pentru 2025-2027, finanțat din DEP. Vorbim de un buget de finanțare de  aproape 400 de milioane de euro. Acest program a fost stabilit în consultare cu țările membre, consultare la care au contribuit și Centrele  Naționale de Coordonare (NCC). Unele priorități vizează tehnologiile noi, precum post-quantum cryptography, IA ( cum folosim IA pentru cybersecurity, cum folosim cybersecurity ca să îmbunătățim IA).  O porțiune destul de semnificativă din buget e dedicată pentru Cyber Hubs și îmbunătățirea pregătirii în domeniul securității cibernetice. Nu în ultimul rând, o parte din buget este dedicată implementării legislației în domeniul securității cibernetice, unde avem de implementat anumite  regulamente și directive adoptate recent, cum ar fi regulamentul privind reziliența cibernetică (CRA), cel  legat de certificare (CSA) sau regulamentul privind solidaritatea cibernetică (Cyber Solidarity Act), NIS 2 etc.

Bugetul de aproape 400 de milioane de euro este defalcat pe trei ani și va deveni public în următoarele zile.

Legat de beneficiari, pentru fiecare prioritate din programul de lucru este specificat tipul de beneficiari. De exemplu, la unele activități, dedicate IMM-urilor, finanțarea din DEP urcă până la 75%. Mai sunt unele entități care vor avea rolul de Cyber- Hubs și care, prin Cyber Solidarity Act, au o pondere mai mare la finantare pentru achizițiile făcute prin intermediul ECCC (peste 70%). În general granturile pe DEP acoperă 50% din finanțare. Am încercat să permitem tuturor tipurilor de beneficiari să aplice la apelurile respective, făcând excepție doar atunci când legislația specifică foarte clar cine are dreptul și care sunt limitele și procentele”.

Referitor la celelalte programe de finanțare, Rodica Tirtea a adăugat: “În general, România se află în partea de sus a clasamentului din punct de vedere al accesării,  numărului de beneficiari și fonduri accesate. De asemenea, NCC România beneficiază de fonduri pentru a-și îmbunătăți capacitatea și pentru a consolida securitatea cibernetică în România”.

 

 

Articole recente

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu Donald Trump

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu…

o oră ago

Ilie Bolojan a anunțat că vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformă: Nu există altă soluție

Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a…

o oră ago

Rusia a lansat 505 atacuri în regiunea Zaporojie la o zi după summitul Trump – Putin din Alaska

Trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore - la o zi după întâlnirea…

4 ore ago

Un decret al Rusiei deschide calea pentru revenirea Exxon la proiectul Sakhalin-1

Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care ar putea permite investitorilor străini,…

5 ore ago

Cele mai bune universități din SUA pentru locuri de muncă bine plătite în domeniul finanțelor (Visual Capitalist)

Absolvenții de finanțe de la Massachusetts Institute of Technology câștigă în medie 175.439 de dolari,…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More