Categories: Fără categorie

Rogojinaru (MEEMA): Bugetul Start-Up Nation va fi în jur de un miliard de lei, în 2020; circa 5.000 de firme pot primi finanţare

Programul Start-Up Nation din acest an va avea un buget în jur de un miliard de lei, cu care vor putea primi finanţare circa 5.000 de firme, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, potrivit Agerpres.

“La Start-Up Nation, avem în jur de un miliard (de lei, n.r.), deci vreo 5.000 de firme care vor putea fi finanţate. Suntem în curs de a crea noua grilă, în curs de aprobare. O să vedeţi că apar elemente noi în modul de departajare a celor care vor să acceadă aceste fonduri. Vor fi punctaţi în plus cei care vin din Diaspora, tocmai ca să pot să-l aduc pe cei de afară, să aibă o dorinţă în plus să vină”, a spus Rogojinaru.

În ceea ce priveşte schimbările preconizate în program pentru acest an, reprezentantul Ministerului Economiei a amintit de procedura de cofinanţare a proiectelor, precum şi de faptul că solicitanţii să fie obligaţi să facă dovada că au urmat un curs de specialitate, cu excepţia celor care sunt deja economişti sau ingineri.

“O altă noutate care apare este legată de cofinanţare. Eu nu cred în cineva care vine la stat şi spune: “Dă-mi şi mie 40.000 de euro. Eu n-am niciun ban să pun, dar hai că vedem cu facem”. Nu se poate aşa. Ne-am gândit la un procent pentru cofinanţare, de 5%, 10%, 15%, 20%. Acestea sunt stadiile la care suntem. 5% din suma care va fi cerută la stat, până la 15% şi vedem dacă cerem şi 20%. O altă modificare este că vrem să fie obligaţi ca, până în momentul în care accesează fondurile, să facă dovada că au urmat un curs de specialitate, asta dacă nu sunt deja ingineri, economişti. Deci, pentru cei care nu au studii superioare sau nu au avut un curs de specialitate, să dovedească faptul că au urmat un curs foarte scurt şi foarte condensat de management. De ce? Pe unul pe care îl pun să facă un business îmi poate băga în faliment zece, dacă nu ştie… Nu vi se pare normală chestia asta? Mie mie se pare foarte normală”, a subliniat Liviu Rogojinaru.

Acesta a adăugat că toate modificările luate în calcul sunt în avizare inter-ministerială şi că denumirea programului Start-Up Nation va fi “puţin schimbată”.

“Toate aceste modificări sunt în avizare inter-ministerială şi se vor aplica pentru Start-Up Nation 2020 sau cum se va numi. Probabil că va avea o denumire puţin schimbată. Vrem să fie un program aproximativ nou care să înceapă cu toate forţele. Avem acum un miliard, de un miliard facem. La rectificare sper să mai căpătăm bani. Aşa mi-a promis domnul ministrul de Finanţe (Florin Cîţu, n.r.)”, a afirmat secretarul de stat din MEEMA.

În viziunea lui Rogojinaru, toate programele derulate de ministerul pe care îl reprezintă vor continua “cu banii pe care îi mai avem, pe care îi mai găsim”, deoarece “am găsit foarte puţini bani, aproape deloc”.

“Toate programele începute se continuă cu banii pe care îi mai avem, pe care îi mai găsim. Am găsit foarte puţini bani, aproape deloc, ca să înţelegeţi din ce cauză spun acest lucru… Nu vreau să acuz pe nimeni, dar ăsta este adevărul. Deci, vom continua toate programele: şi programul pentru femei antreprenor, şi programul de dezvoltare a comerţului, şi de internaţionalizare. Am mai puţini bani pentru ele, dar cât pot să fac, voi ajuta 10, 100, 500 de firme pentru că sunt câţiva în plus care vor aduce mai mulţi bani la buget şi vor face mai multă treabă. În schimb, vrem să pregătim mult mai bine perioada 2021 – 2027. Avem mult mai mulţi bani şi trebuie să ne pregătim să fim capabili, nu să stăm ca până acum trei ani de zile şi după să începem ceva”, a menţionat oficialul.

Aplicaţia pentru înscrierea în programul Start-Up Nation a fost deschisă pe data de 27 decembrie 2018.

Conform datelor oficiale, la prima ediţie programului au fost depuse peste 19.200 de planuri de afaceri, iar în ediţia a doua 33.514.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

12 minute ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

13 minute ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More