Rolul Chinei în acordul Iran -Arabia Saudită – test dificil pentru SUA

Acordul surpriză dintre Iran și Arabia Saudită pentru restabilirea legăturilor diplomatice oferă multe motive pentru care Statele Unite ar trebui să fie intrigate, inclusiv o posibilă cale de a controla programul nuclear al Teheranului și o șansă de a consolida un încetare a focului în Yemen, potrivit Reuters.

Acordul conține, de asemenea, un element care îi va face pe oficialii de la Washington să fie profund neliniștiți – rolul Chinei ca intermediar de pace într-o regiune în care SUA dețin influență de multă vreme.

Acordul a fost anunțat după patru zile de discuții nedezvăluite anterior, la Beijing, între rivalii din Orientul Mijlociu. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat vineri că, deși Washingtonul nu a fost implicat direct, Arabia Saudită a informat oficialii americani cu privire la discuțiile cu Iranul.

Relațiile dintre SUA și China au devenit foarte controversate pe anumite probleme, de la comerț la spionaj, iar cele două puteri concurează din ce în ce mai mult pentru influență în părți ale lumii departe de propriile granițe.

Kirby a încercat ieri să minimizeze implicarea Chinei în acordul Iran -Arabia Saudită, spunând că Casa Albă consideră că presiunea internă și externă, inclusiv descurajarea efectivă a Arabiei Saudite împotriva atacurilor din Iran sau împuterniciții săi, au adus Teheranul la masă.

Dar fostul oficial superior al SUA și al ONU, Jeffrey Feltman, a spus că rolul Chinei, mai degrabă decât redeschiderea ambasadelor după șase ani, este cel mai important aspect al acordului.

„Acest lucru va fi interpretat ca o palmă la adresa administrației Biden și ca o dovadă că China este puterea în creștere”, a spus Feltman, de la Brookings Institution.

DISCUȚII NUCLEARE

Acordul vine în momentul în care Iranul își accelerează programul nuclear după doi ani de încercări eșuate ale SUA de a revigora un acord din 2015 care avea ca scop oprirea Teheranului să producă o bombă nucleară.

Aceste eforturi au fost complicate de o represiune violentă de către autoritățile iraniene asupra protestelor interne și de sancțiuni dure ale SUA asupra Teheranului din cauza acuzațiilor de încălcare a drepturilor omului.

Brian Katulis, de la Institutul Orientului Mijlociu, a spus că pentru SUA și Israel acordul oferă o „nouă cale posibilă” pentru relansarea discuțiilor blocate pe problema nucleară a Iranului, cu un potențial partener la Riad.

„Arabia Saudită este profund îngrijorată de programul nuclear al Iranului”, a spus el. „Dacă această nouă deschidere între Iran și Arabia Saudită va fi semnificativă și de impact, va trebui să abordeze preocupările legate de programul nuclear al Iranului – altfel deschiderea este doar de faţadă”.

Acordul de vineri oferă, de asemenea, speranță pentru o pace mai durabilă în Yemen, unde un conflict declanșat în 2014 a fost văzut pe scară largă ca un război proxy între Arabia Saudită și Iran. Un armistițiu negociat de ONU, convenit în aprilie anul trecut, s-a menținut în mare parte, în ciuda expirării în octombrie, fără un acord între părți pentru a-l prelungi.

Gerald Fierestein, fost ambasador al SUA în Yemen, a spus că Riadul „nu ar fi acceptat asta fără să obțină ceva, indiferent dacă acel ceva este Yemen sau altceva mai greu de decelat”.

ROL ÎN CREȘTERE PENTRU CHINA

Implicarea Chinei în negocierea acordului ar putea avea „implicații semnificative” pentru Washington, a declarat Daniel Russel, principalul diplomat american pentru Asia de Est sub conducerea fostului președinte Barack Obama.

Russel a spus că este neobișnuit ca China să acționeze pe cont propriu pentru a ajuta la negocierea unui acord diplomatic într-o dispută la care nu este parte.

„Întrebarea este dacă aceasta este forma lucrurilor viitoare?” el a spus. „Acordul ar putea fi un precursor al unui efort de mediere chinez între Rusia și Ucraina când Xi va vizita Moscova?”

Când vine vorba de Iran, nu este clar că rezultatele vor fi bune pentru SUA, a declarat Naysan Rafati, analist senior în Iran la International Crisis Group.

„Dezavantajul este că, într-un moment în care Washingtonul și partenerii occidentali cresc presiunea împotriva Republicii Islamice… Teheranul va crede că își poate rupe izolarea și, având în vedere rolul chinez, se va baza pe protecţia marii puteri chineze”, a spus Rafati.

Implicarea Chinei a atras deja scepticismul la Washington cu privire la motivele Beijingului.

Reprezentantul republican Michael McCaul, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților SUA, a respins prezentarea Chinei despre sine ca agent de pace, declarând că „nu este o parte interesată responsabilă și nu se poate avea încredere în China ca mediator corect sau imparțial”.

Kirby a spus că SUA monitorizează îndeaproape comportamentul Beijingului în Orientul Mijlociu și în alte părți.

„În ceea ce privește influența chineză acolo sau în Africa sau America Latină, nu este ca și cum avem ochi acolo”, a spus el. „Dar cu siguranță continuăm să urmărim China în timp ce încearcă să câștige influență și puncte de sprijin în alte părţi ale lumii în propriul său interes egoist”.

Totuși, implicarea Beijingului se adaugă la o percepție a creșterii puterii și influenței chineze, care contribuie la o narațiune a prezenței globale în scădere a SUA, a spus Jon Alterman, de la Centrul de Studii Strategice și Internaționale din Washington.

„Mesajul nu atât de subtil pe care îl trimite China este că, în timp ce Statele Unite sunt puterea militară preponderentă în Golf, China este o prezență diplomatică puternică și, probabil, în creștere”, a spus el.