Afaceri

Romaero a primit de la Raytheon o comandă de producţie de componente pentru scutul anti-rachetă Patriot

Compania americană Raytheon Missiles & Defense, care produce sistemul defensiv de radare şi rachete Patriot, a transmis companiei de stat Romaero SA o comandă pentru producţia în România a unor componente din sistemul de radar Patriot, se menţionează într-un comunicat remis marţi de Romaero.

“Raytheon Missiles & Defense, divizie a companiei Raytheon Technologies, a trimis o comandă către compania aerospaţială românească ROMAERO S.A pentru producţia de componente destinate sistemului de apărare antiaeriană şi anti-rachetă Patriot. (…) Comanda de achiziţie presupune producţia de ansambluri mecanice ce vor fi incluse în procesul final de construcţie a radarului Patriot”, se precizează în comunicatul Romaero.

În urma transmiterii acestei comenzi de către Rayethon, compania românească va putea recepţiona alte comenzi de ansamble pentru sistemul Patriot din partea celorlalte ţări care deţin scutul anti-rachetă de producţie americană, potrivit sursei.

“Colaborarea industrială dintre cele două entităţi îi va permite ROMAERO să livreze componente atât pentru România, cât şi pentru celelalte 16 naţiuni care se bazează pe sistemul Patriot pentru a le asigura apărarea integrată anti-aeriană şi anti-rachetă. (…) Începând cu livrarea acestei comenzi, ROMAERO va avea oportunitatea de a primi comenzi ulterioare venite din partea tuturor ţărilor ce deţin Patriot”, conform comunicatului Romaero.

Directorul general al Romaero SA, Vasile Boicu, a arătat că pe glob există 240 de sisteme Patriot, pentru care pot exista comenzi de componente care să fie manufacturate de către Romaero.

“ROMAERO creează locuri de muncă şi atrage comenzi ce vor fi onorate în România. Această oportunitate nu este doar despre mentenanţa sistemelor achiziţionate de România, ci mai ales despre faptul că de-acum avem posibilitatea să asigurăm suportul pentru numeroase ţări care au peste 240 de unităţi de tragere Patriot instalate pe tot mapamondul”, a afirmat directorul general al companiei de stat româneşti.

ROMAERO SA este cea mai mare companie de stat românească din industria aerospaţială şi de apărare. Compania este specializată în servicii de întreţinere şi reparaţii pentru aeronave de transport civile şi militare, precum şi în producţia industrială de aerostructuri şi componente.

Un număr de 17 state au achiziţionat sistemul Patriot: Statele Unite ale Americii, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuweit, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Qatar, România, Suedia, Polonia şi Regatul Bahrain.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

o oră ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

4 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More