Categories: Fără categorie

ROMAERO urmează să împrumute 60 mil. lei de la CEC Bank pentru a beneficia de prevederile OG 6/2019

ROMAERO, o companie strategică pentru industria aerospațială și de apărare a României, se va restructura printr-o colaborare cu CIT Restructuring, fondată de CITR, parte a Impetum Group. ROMAERO va urma un proces de restructurare a datoriilor sale istorice înregistrate față de bugetul statului prin mecanismul pus la dispoziție de Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 (OG 6/2019), pe baza unui plan de restructurare aprobat pe 3 august. CIT Restructuring a fost desemnată să elaboreze și să implementeze planul de restructurare a companiei, potrivit unui comunicat de presă.

În cumunicat se precizează: “Planul de restructurare a ROMAERO prevede restructurarea și reducerea cu cca. 256 MIL.  RON a datoriilor către bugetul consolidat al statului și transferarea unor active esențiale către instituțiile din sectorul de apărare. În plus, se vor crea condițiile pentru rambursarea creditelor bancare istorice, în valoare de aproximativ 108 MIL. RON, prin valorificarea unor active excedentare, de care business-ul nu mai are nevoie. Odată cu implementarea acestor măsuri și cu restructurarea datoriilor, compania va putea atrage noi fonduri pe care le va direcționa către investiții în tehnologie.

Pentru a beneficia de prevederile OG 6/2019, ROMAERO are un necesar de finanțare de 60 MIL. RON, cuprinzând o sumă de 45 MIL. RON, reprezentând rambursare inițială către ANAF, și aprox. 14 MIL. RON, constând în necesar de capital de lucru pentru relansarea activității. Misiunea obținerii acestei finanțări, în condițiile în care societatea nu a beneficiat de noi resurse financiare din partea sectorului bancar din 2009, a fost asumată și realizată cu succes de CIT Restructuring. Finanțarea necesară implementării proiectului de restructurare urmează a fi pusă la dispoziție de CEC Bank care a aprobat finanțarea rambursării datoriilor către ANAF în suma de 45 MIL. RON și se află în proces de aprobare a finanțării unui credit special de 14 MIL. RON. Aceasta este o dovadă a dedicației cu care CEC Bank  susține business-urile românești chiar și în perioade dificile.

„Prin planul de restructurare ne vom concentra eforturile pentru aducerea în zona de profitabilitate a ROMAERO. În aceste vremuri de incertitudine economică, este rolul nostru să ne transpunem experiența validată de piață ca manageri de criză, în ghidajul și susținerea de care au nevoie companiile românești. ROMAERO este un centru de excelență și una dintre cele mai importante companii de stat din industria aerospațială și de apărare românească. Avem încredere că vom reuși să punem din nou în lumină valoarea acestei companii de tradiție și mizăm pe capacitatea ROMAERO să depășească aceste momente”, a declarat Andra Buțiu, Senior Partner CIT Restructuring, parte din Impetum Group.

Planul de restructurare a datoriilor ROMAERO, elaborat de către CIT Restructuring, a fost aprobat de AGA Romaero din 3 august 2020. Prin această decizie, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – acționarul majoritar al ROMAERO, cu sprijinul acționarilor semnificativi SIF Muntenia și FP, contribuie decisiv la procesul de salvare al celei mai importante companii aerospațiale românești.

OG 6/2019 este un act normativ care vizează restructurarea obligațiilor datorate de către contribuabili către bugetul de stat, pentru a sprijini revitalizarea acestora și a le ajuta să evite ajungerea în stare de insolvență. Principalele facilități fiscale prevăzute prin OG6 se referă la restructurarea obligațiilor bugetare, cu anularea accesoriilor și reducerea obligațiilor principale. ANAF are competența de a evalua și aproba planul de restructurare și testul creditorului privat elaborat de expertul independent. „Procedura propusă de OG6 reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente puse la dispoziția mediului economic pentru restructurarea companiilor, iar abordarea ANAF a fost, în toată această perioadă, una deschisă, proactivă, pro-business”, a mai declarat  Andra Buțiu”.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More