Politica

Roman: PNL atacă la CCR proiectul privind suspendarea înstrăinării participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale

PNL va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, a anunţat, miercuri, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, proiect care prevede suspendarea înstrăinării participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale pentru doi ani.

“Este un alt tun pregătit de guvernarea PSD prin lege. Sub deviza “Noi nu ne vindem ţara”, PSD vinde ţara la bucată, în sensul că ei vin şi spun că, după modelul polonez, noi interzicem vânzarea participaţiunilor statului la societăţile comerciale unde statul e acţionar, în schimb, lichidatorii judiciari pot vinde activele de la o societate, şi dat exemplu “Horticola” Bucureşti, întrucât acolo există un conflict de interese între unul dintre iniţiatori şi o rudă de gradul I care este lichidator la acea societate. Şi aici vorbim de active constând în zeci de hectare de terenuri şi active constând în clădiri în jurul Bucureştiului care sunt pregătite pentru a fi vândute la preţ de nimic în zona privată”, a motivat Roman la Parlament.

El a argumentat că proiectul PSD nu permite vânzarea acţiunilor, dar nu interzice vânzarea activelor la bucată, “ceea ce este în sarcina lichidatorului, în cazul societăţii Horticola Bucureşti”.

Întrebat dacă va contesta proiectul la CCR, Roman a spus: “Da. Deja le-am cerut colegilor jurişti ca mâine să pregătim atacul la CCR, pentru că aici este un tun dat prin lege de PSD”.

 

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

4 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

5 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

6 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

6 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More