România: creștere economică pe datorie și un ANAF subdimensionat digital. De ce lipsa rezilienței fiscale devine o amenințare sistemică – Asist. Univ. Dr. Sorin Cristian Niță, ASE

de Sorin Cristian Niță – Asist. Univ. Dr. Academia de Studii Economice, Presedinte Bucharest Fintech Network

România se află, în prezent, într-un moment de inflexiune economică și politică. Cu un Produs Intern Brut pe cap de locuitor care a depășit 20.000 de euro, investiții publice record și o infrastructură aflată în plină modernizare, țara pare, la suprafață, într-o traiectorie ascendentă fermă. Însă în spatele acestei imagini se conturează un dezechilibru fiscal grav, care riscă să submineze nu doar stabilitatea macroeconomică, ci și încrederea investitorilor, ratingul de țară și capacitatea României de a susține reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Deficitul bugetar estimat pentru 2025 depășește 8,5% din PIB, un nivel alarmant într-un context european marcat de revenirea la reguli fiscale mai stricte. Departe de a fi rezultatul unor erori administrative sau neglijențe contabile, acest dezechilibru provine din decizii politice asumate: reforme structurale majore fără o bază fiscală solidă, promisiuni sociale generoase și o lipsă cronică de coerență între obiectivele de dezvoltare și mijloacele financiare disponibile.

Printre cauzele principale se numără reforma sistemului de pensii – cu un impact estimat de peste 33 de miliarde de lei în 2025 – și majorările salariale din sectorul public, survenite ca răspuns la valul de greve și presiune sindicală, cu un cost de aproximativ 19 miliarde de lei. Acestea sunt însoțite de introducerea unor politici sociale ambițioase, precum legea burselor școlare, implementate fără o modelare bugetară riguroasă, precum și de presiunile constante din sistemul de sănătate, unde cheltuielile cu medicamentele și personalul cresc accelerat. În paralel, statul cofinanțează masiv proiecte de investiții publice pentru a nu pierde fonduri europene, generând presiuni suplimentare asupra bugetului.

România nu e în colaps, dar nici în echilibru: unde am pierdut controlul fiscal

România, așadar, nu este în colaps, dar nici în echilibru. Această situație de “creștere pe deficit” poate fi periculoasă dacă nu este corectată în mod responsabil și predictibil. Ratingurile de țară sunt deja sub observație, costul împrumuturilor a crescut semnificativ, iar încrederea partenerilor europeni și a investitorilor privați începe să se erodeze. Mai grav, capacitatea de a finanța în viitor propriile reforme este pusă sub semnul întrebării.

Problema centrală este lipsa rezilienței fiscale – adică a capacității statului român de a-și menține funcționarea și obiectivele economice în fața șocurilor externe și a ciclurilor electorale interne. Din păcate, politica fiscală din ultimii ani a fost profund influențată de logica electorală: promisiuni scumpe, asumate în anii electorali 2024–2025, fără o bază sustenabilă de venituri. Instabilitatea guvernamentală, schimbările dese de miniștri și absența unui consens privind consolidarea fiscală au agravat și mai mult vulnerabilitățile.

ANAF, între subfinanțare și potențial uriaș: digitalizarea, condiție esențială pentru redresare

Unul dintre paradoxurile sistemului fiscal românesc este că se așteaptă performanță de nivel european de la o administrație fiscală încă blocată în proceduri și sisteme ale secolului trecut. ANAF – instituția-cheie pentru colectarea veniturilor statului – rămâne subdimensionată tehnologic și slab integrată digital în raport cu nevoile actuale.

În condițiile în care economia informală depășește 25% din PIB, iar evaziunea fiscală lovește sectoare întregi, modernizarea ANAF nu mai este opțională, ci critică. Progresul este vizibil, dar lent: sistemul e-Factura a fost implementat cu întârziere și fără o strategie de comunicare eficientă, interconectarea caselor de marcat este incompletă, iar interoperabilitatea bazelor de date între instituții este, încă, un deziderat.

Fără o digitalizare profundă și funcțională a ANAF, nicio reformă fiscală nu va avea rezultatele așteptate. Este esențială construirea unei infrastructuri digitale robuste, care să permită identificarea rapidă a evaziunii, automatizarea controalelor de risc și simplificarea raportării pentru contribuabili. În paralel, este nevoie de investiții în resursa umană: specialiști IT, inspectori bine pregătiți, formare continuă și o cultură instituțională orientată spre eficiență și transparență.

Reziliența fiscală nu e o iluzie: soluții există, dar cer curaj politic

Într-o astfel de conjunctură, România are nevoie de o strategie fiscală multianuală coerentă, nu de măsuri reactive sau simbolice. Planul de ajustare convenit cu Comisia Europeană prevede o reducere graduală a deficitului bugetar la 2,5% din PIB până în 2031. Pentru ca acest obiectiv să fie realizabil, sunt necesare măsuri ferme și curajoase, asumate. Reducerea cheltuielilor ineficiente este esențială – fie că vorbim de limitarea risipei administrative, înghețarea temporară a salariilor și pensiilor sau digitalizarea masivă a aparatului fiscal.

Pe partea veniturilor, însă, România trebuie să-și regândească filozofia fiscală. În prezent, baza de impozitare este îngustă, iar colectarea veniturilor este printre cele mai slabe din Uniunea Europeană. Prin urmare, soluțiile nu trebuie să însemne doar tăieri, ci și lărgirea responsabilă a bazei fiscale.

Una dintre măsurile discutate, cu potențial de impact semnificativ, este introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri pentru companiile care raportează profituri scăzute în mod sistematic, în special în sectoare cu rulaje mari. O astfel de măsură, deja aplicată parțial în energie și bănci, ar putea asigura o contribuție echitabilă din partea actorilor economici care profită de piața românească fără a contribui proporțional la buget.

În paralel, se impune o revizuire a sistemului de redevențe percepute pentru exploatarea resurselor naturale – în special gazele naturale, țițeiul și mineralele rare. România are printre cele mai mici redevențe din UE, ceea ce reduce semnificativ veniturile bugetare din activități de extracție cu marje ridicate. Creșterea graduală și predictibilă a acestor redevențe ar putea finanța atât tranziția energetică, cât și alte priorități naționale, fără a afecta în mod direct populația.

Avem viitor, dar nu infinită răbdare: România are nevoie de maturitate fiscală, nu de iluzii electorale

România are o oportunitate istorică de a-și consolida poziția economică și de a deveni un stat modern, european, predictibil. Dar pentru ca această traiectorie să fie sustenabilă, este nevoie de maturitate fiscală și responsabilitate politică. Nu putem construi un stat dezvoltat pe o datorie publică explozivă și pe promisiuni populiste. Este timpul pentru un pact fiscal național, care să depășească interesele de partid și să pună pe primul loc interesul public pe termen lung.

Răspunsul nu este austeritatea oarbă, ci disciplina inteligentă. Nu este panica, ci planificarea. România nu este pierdută – dar trebuie, urgent, să se regăsească într-o politică fiscală predictibilă, echitabilă și ancorată în realitate.