De Alexandra Cîrjă și Tana Foarfă, Europuls
Există momente în istoria unei țări când o ușă se deschide și, odată trecut pragul, lucrurile nu mai pot rămâne la fel. Pentru România, 1 ianuarie 2007 a fost o asemenea zi. A fost începutul unui drum lung, cu obiective noi, reguli noi și un parteneriat care avea să ne testeze răbdarea, dar și să ne aducă beneficii greu de imaginat la vremea aceea.
La 18 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România se află într-un moment de bilanț lucid: suficient de departe de 2007 pentru a privi în urmă cu rigoare, dar nu atât de departe încât să pierdem contactul cu efortul inițial, cu entuziasmul, temerile și mizele care au definit acel început. Puține decizii politice au schimbat atât de radical traiectoria economică, instituțională și socială a țării precum aderarea la Uniunea Europeană. A fost o schimbare progresivă, construită prin negocieri, politici publice, standarde, reguli dure, investiții pe termen lung și, mai ales, prin capital de încredere. România a câștigat statut, fiind a 6-a țară ca putere de decizie în UE, acces,
protecție și finanțare, dar și ceva mai greu de cuantificat: direcție.
I. România, beneficiară netă: o realitate confirmată de cifre și evoluții structurale
Indiferent de ciclurile electorale sau de dificultățile administrative, România a rămas constant un beneficiar net al apartenenței la UE. Fondurile europene atrase în acești 18 ani au depășit sistematic contribuția anuală a României la bugetul european, iar raportul cost-beneficiu este clar pozitiv. Totuși, beneficiile aderării nu se reduc doar la cifre. Fondurile europene sunt doar vehiculul prin care convergența reală a devenit posibilă. Impactul profund este altul: apartenența la UE a oferit României stabilitate macroeconomică, acces la piața unică și un cadru de reguli care a temperat derapaje politice interne în momente cheie.
● Fonduri europene
În 18 ani, România a atras peste 100 de miliarde de euro de fonduri europene
nerambursabile, o sumă fără precedent în istoria finanțelor publice românești. Mai important decât cifra totală este însă modul în care acești bani au remodelat țara în ultimii 18 ani: autostrăzi care altfel nu s-ar fi construit; rețele de apă, canalizare și gaze care au scos milioane de români din sărăcie; spitale reabilitate și secții noi, aparatură medicală de ultimă generație; investiții masive în şcoli, universități, digitalizare, incubatoare de afaceri; sprijin direct pentru fermieri și industrie alimentară. Ne întrebăm de multe ori unde sunt acești bani, fiindcă ne lipsesc
în continuare kilometri buni de autostradă, de șine de cale ferată noi, spitalele nu sunt toate la standarde europene, de pe unele școli încă mai cade tencuiala. Probabil că sunt pierduți din cauza corupției, care ne-a oprit din a ne dezvolta așa cum ne dorim. Însă, față de acum 18 ani, putem vedea, datorită Comisiei Europene, harta interactivă a tuturor proiectelor realizate de România pe fondurile de coeziune.
● Educație
Investițiile europene au transformat educația românească: școli și universități au fost renovate, dotate cu laboratoare moderne și echipamente digitale, iar proiectele de digitalizare au făcut predarea mai eficientă și adaptată secolului XXI. Programul Erasmus+ a permis ca zeci de mii de tineri români să studieze sau să facă stagii în alte state membre, dobândind competențe internaționale și o gândire europeană, esențiale pentru integrarea lor pe piața muncii. Programele de formare profesională și finanțarea incubatoarelor de afaceri au sprijinit dezvoltarea unei generații de tineri antreprenori, capabili să contribuie la economia locală și europeană.
● Sănătate
Sectorul medical românesc a beneficiat de fonduri europene care au modernizat spitale, secții și aparatură, îmbunătățind calitatea serviciilor și accesul pacienților la tratamente moderne. 8 spitale vor fi construite și modernizate cu bani din PNRR: Spitalul de Urgență Cluj (recompartimentare clădire existentă și extindere cu un corp nou); Spitalul din Craiova (pavilion de medicină operațională, politraumă în cazarma 1053), Spitalul Județean de Urgență Bistrița (extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei clădiri noi), Spitalul „Agripa Ionescu” din Balotești (modernizarea infrastructurii), Spitalul Sibiu (realizare pavilion nou, bloc chirurgical politraumă din cazarma 1044), Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București (clădirea „Zerlendi”, centrul de diagnostic şi tratament al tuberculozei), Institutul de
Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș (construire centru chirurgical cardiovascular), Spitalul Județean Constanța (construire corp nou, departament sănătatea mamei și copilului). Alte 9 spitale continuă să fie modernizate cu bani europeni nerambursabili din Programul Sănătate 2021–2027. În plus, Cardul European de Sănătate a oferit, pentru milioane de români, posibilitatea de a beneficia de servicii medicale în alte state membre fără costuri suplimentare, sporind mobilitatea și siguranța pacienților.
● Piața muncii
Apartenența la UE a stimulat atât mobilitatea forței de muncă, cât și crearea de locuri de muncă prin programe de formare profesională și sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii. Aproximativ 6,5 milioane de români lucrează, în acest moment, într-un stat membru al UE, fără a avea nevoie de vize, beneficiind de libertatea de a călători și de a locui oriunde în Europa. Fondurile europene au contribuit la adaptarea angajaților la cerințele economiei digitale și la creșterea competitivității industriilor locale. Mii de români au beneficiat de stagii și programe de recalificare, iar tinerii au avut acces la experiențe profesionale internaționale prin programe europene de mobilitate.
De asemenea, România are la vârful Comisiei Europene o vicepreședintă executivă, Roxana Mînzatu, responsabilă de drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire. Ne așteptăm ca, până la finalul mandatului Comisiei Europene, să vedem proiecte ambițioase prin care drepturile lucrătorilor români în străinătate să fie consolidate, în special drepturile sociale și cele legate de pensii.
● Infrastructură
Deși ritmul dezvoltării rutiere nu a fost nici pe departe rapid, fondurile europene au rămas principalul motor al extinderii rețelei de autostrăzi din România. Cei peste 1280 km de drumuri rapide existenți astăzi, și mare parte din cei 800 km în execuție, sunt finanțati aproape integral din bani europeni, inclusiv din PNRR. Fără aceste resurse, proiecte precum A0, Centura București, completarea secțiunii București din A7, sau contractele nou semnate pentru 47 km din A8 ar fi rămas, cel mai probabil, pe hârtie. Rețelele de apă și canalizare au fost extinse și modernizate în peste 200 de localități, inclusiv în orașe precum Bacău, Suceava, Piatra Neamț, Constanța și Craiova, aducând milioane de români mai aproape de standardele europene de trai și reducând riscul bolilor transmisibile. Investițiile în rețelele de gaze naturale, care au ajuns în sute de localități rurale și periurbane, au contribuit la reducerea dependenței energetice, la scăderea costurilor pentru populație și la combaterea
sărăciei energetice, oferind comunităților o sursă de energie mai sigură și mai eficientă.
În paralel, fondurile europene au sprijinit modernizarea infrastructurii urbane: reabilitarea sistemelor de transport în comun în orașe precum București, Cluj-Napoca și Timișoara, construirea de piste de biciclete și modernizarea iluminatului public, cu impact direct asupra mobilității, mediului și calității vieții. Prin aceste proiecte, investițiile europene nu doar că au dezvoltat infrastructura fizică, ci au creat condiții pentru creștere economică, mobilitate sporită și conectivitate între comunități, reducând decalajele regionale.
● Industrie și competitivitate
Accesul la piața unică europeană și sprijinul financiar european au consolidat industria românească. Fondurile pentru inovare, digitalizare și dezvoltare tehnologică au permis companiilor să își extindă producția, să exporte către peste 440 de milioane de consumatori și să participe la lanțuri internaționale de valoare. Proiectele PNRR, aflate în ultimele etape de implementare până în 2026, completează această evoluție, finanțând infrastructură modernă, digitalizare, tranziția verde și consolidarea serviciilor publice, oferind o șansă istorică României
de a accelera convergența cu standardele europene.
● Mobilitate și șanse pentru tineri
Tinerii români au fost printre principalii beneficiari ai apartenenței la UE. Prin programe precum Erasmus+, mii de studenți și tineri au studiat și au făcut stagii profesionale în alte state membre, dobândind competențe europene, experiență internațională și abilități de adaptare la medii profesionale diverse. Mobilitatea europeană nu s-a limitat doar la educație: proiectele europene de formare profesională, programele de voluntariat și schimburile internaționale le-au oferit
tinerilor oportunități concrete de angajare, de inițiere a afacerilor proprii și de dezvoltare personală. În plus, fondurile PNRR finanțează proiecte dedicate tinerilor, precum centre de formare profesională, facilități pentru incubatoare de afaceri și programe de digitalizare în școli, pregătindu-i pentru cerințele pieței muncii și pentru participarea activă la viața economică și socială a României. Banii sunt importanți, dar nu sunt totul. Beneficiile pe care România le-a câștigat în plan
geopolitic și instituțional sunt adesea ignorate, deși sunt decisive:
● Războiul din Ucraina a arătat limpede: a fi parte din UE (și NATO) este o garanție de supraviețuire geopolitică. România a devenit un nod strategic al flancului estic, un actor indispensabil în arhitectura de securitate a Europei.
● Uniunea Europeană a funcționat ca un catalizator pentru reforme. În multe domenii, justiție, achiziții publice, protecția mediului, concurență, standardele europene au ridicat nivelul de competență al instituțiilor românești, uneori cu rezistență, dar în mod ireversibil.
● Pentru milioane de români, UE a însemnat dreptul de a studia, munci, circula, a investi și a trăi în oricare dintre cele 27 de state membre. Este, probabil, cel mai personal și palpabil beneficiu al integrării pe care fiecare cetățean l-a simțit pe propria piele.
II. România în mecanismul puterii europene
România continuă să oscileze între două realități aparent contradictorii. Pe de o parte, este una dintre țările care au beneficiat cel mai mult de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană, atât financiar, cât și economic sau social. Pe de altă parte, influența pe care o exercită în mecanismul decizional european rămâne, cu excepțiile notabile ale ultimilor ani, surprinzător de mică în raport cu greutatea sa demografică, cu rezultatele economice sau cu responsabilitățile pe care le
asumă în mod constant. Această discrepanță nu este doar o chestiune de percepție. Ea se vede limpede în raritatea cu care românii ajung în poziții-cheie în arhitectura instituțională de la Bruxelles. În pofida unei administrații europene populate cu experți români foarte competenți, cu funcționari respectați și cu profesioniști extrem de bine evaluați, aceștia rămân, în zonele de conducere și în structurile de management de nivel înalt, o excepție, nu regula. Fenomenul nu se explică prin lipsa resursei umane (dimpotrivă, românii sunt printre cei mai apreciați specialiști din aparatul tehnic al instituțiilor europene) ci prin deficiențele interne de strategie, de sprijin politic național și de consecvență diplomatică. Pentru a deveni relevantă într-un spațiu în care negocierile sunt construite minuțios, pe alianțe de durată, România ar trebui să își definească mai întâi interesele strategice europene, apoi să își pregătească oamenii și abia în final să își joace cartea diplomatică în momentele cheie, construind rețele de sprijin inter-statal. În pofida tuturor ezitărilor interne,
există totuși o maturizare a reputației României la nivel european și o creștere a încrederii partenerilor în capacitatea țării de a gestiona dosare complexe. Atunci când există pregătire profesională solidă, când momentul politic este gestionat inteligent și când România se prezintă cu o agendă coerentă, respectul se transformă în influență reală. De exemplu, am deținut președinția Consiliului UE în 2019, având pe masă dosare cheie, într-un moment de cotitură al UE generat de Brexit.
După 18 ani ca stat membru UE, maturizarea României trebuie să depășească nivelul de strategii și să treacă la acțiune: să învețe să joace pe termen lung, să investească sistematic în pregătirea elitelor sale europene, să își promoveze experții în poziții strategice și să susțină consecvent candidați cu șanse reale în funcțiile de vârf. De asemenea, trebuie să își consolideze rețelele de alianțe, să își cultive apropierea de familiile politice europene relevante și să devină un actor previzibil, credibil și activ în jocul diplomatic european. Influența nu vine odată cu aderarea. Influența se câștigă.
III. România și noile provocări
În timp ce România se apropie rapid de două decenii de apartenență la Uniunea Europeană, imaginea de ansamblu a evoluției sale financiare și instituționale capătă contururi tot mai clare: țara nu mai este doar beneficiară, ci și participantă la definirea marilor direcții ale proiectului european. Iar această tranziție devine evidentă în momentul în care privim spre miza majoră a anilor ce vin:
● Locul României în viitorul buget al UE 2028-2034
Viitorul buget pe termen lung al Uniunii, Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2028-2034, în valoare de 2000 miliarde de euro, pentru care eurodeputatul român Siegfried Mureșan a fost desemnat negociator-șef al Parlamentului European. România participă direct la conturarea felului în care vor fi cheltuite resursele Uniunii până la începutul următorului deceniu, fiind un cadru ce va influența investițiile, tranziția tehnologică, agricultura, securitatea, mobilitatea, competitivitatea și solidaritatea europeană.
În acest context, România se află printre beneficiarii direcți ai unei creșteri semnificative a alocărilor. Propunerea Comisiei Europene acordă României 60,2 miliarde de euro în prețuri curente, o sumă care reflectă atât nevoile obiective ale unei economii aflate încă în recuperare, cât și încrederea instituțiilor europene în capacitatea României de a transforma finanțarea în dezvoltare structurată. Din această sumă totală, 54,6 miliarde de euro constituie alocarea generală pentru politicile de coeziune și investiții regionale, 1 miliard de euro este dedicat domeniilor de migrație, securitate și afaceri interne, iar 4,6 miliarde de euro sunt propuse pentru Fondul Social pentru Climă, instrument esențial al tranziției verzi, menit să protejeze gospodăriile vulnerabile în contextul transformărilor climatice.
Comparativ, în actualul CFM 2021-2027, România a avut la dispoziție aproximativ 46 de miliarde de euro. Diferența este una majoră (un plus de peste 14 miliarde de euro) și exprimă o combinație de criterii economice, politice și strategice: decalajele regionale rămase, rolul României în securitatea frontierelor externe ale UE, potențialul său agricol și industrial, dar și nevoia Uniunii de a întări reziliența estică în context geopolitic tensionat. Pentru România, aceste resurse sunt piloni ai modernizării sale accelerate. Orașele în dezvoltare, infrastructura încă insuficientă, economia duală între vestul urbanizat și estul rural, nevoia de competitivitate industrială și vulnerabilitățile sociale, toate depind de modul în care țara va ști să
absoarbă și să folosească aceste fonduri. Propunerea Comisiei Europene nu este, desigur, finală. Ea marchează începutul unui proces complex de negociere care va dura cel puțin doi ani și care va testa capacitatea statelor membre de a găsi consens într-un moment geopolitic dificil. Dar, spre deosebire de ciclurile precedente,
România pornește dintr-o poziție de forță: negociatorul-șef al Parlamentului European este român, iar în actuala arhitectură de putere de la Bruxelles există o reprezentare românească mult mai solidă decât în trecut, inclusiv în premieră un vicepreședinte al Comisiei Europene.
Viitorul buget al UE pe 7 ani va modela felul în care România va arăta în 2034. Dacă primele două decenii de apartenență au fost despre recuperare și modernizare, următoarele ar trebui să fie despre maturitate, competitivitate și influență. Iar pentru asta, capacitatea de negociere, de planificare și de utilizare strategică a fondurilor devine, acum, la fel de importantă precum dimensiunea fondurilor în sine. România nu mai este doar beneficiară; devine co-autoarea bugetului european. Iar asta schimbă totul.
● Securitatea României e securitatea Europei
Pe fundalul unui climat internațional tot mai fragmentat, tema securității capătă o greutate aparte pentru România. Poziția la granița estică a Uniunii Europene și la Marea Neagră ne plasează într-un spațiu în care deciziile interne nu rămân niciodată strict interne, iar reziliența noastră influențează echilibrul întregii regiuni. Tocmai de aceea, discuția despre securitate trebuie privită lucid, cu un accent real pe capacitatea statului de a funcționa eficient și de a menține încrederea
cetățenilor. Observațiile formulate de Europuls privind Strategia Națională de Apărare trimit exact în această direcție: România are nevoie de instituții capabile să răspundă unor riscuri complexe, dar și de o ancorare clară în valorile și cooperarea care definesc proiectul european. Într-un astfel de cadru, securitatea nu devine un exercițiu de solemnitate, ci un test de coerență, maturitate și asumare politică.
În final, nu rămâne decât să ne întrebăm: unde am fi fost astăzi fără apartenența la UE? Poate că nu ar trebui să aflăm vreodată răspunsul la această întrebare.
| Știri BVB