Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzde Dan Pălăngean
România s-a situat anul trecut pe locul 16 în UE la nivelul de trai măsurat pe baza consumului individual efectiv (AIC/locuitor, abrevierea în lb. engleză), potrivit datelor publicate de Eurostat. De remarcat că este o poziționare mult peste capacitatea economiei de a susține această clasare în baza performanței PIB.
Așadar, Cu un nivel de 88% din media Uniunii, figurăm după Spania, Malta (ambele cu 92%) sau Lituania (89%) dar peste țări precum Portugalia, Slovenia (cu câte 85%), Polonia (84%), Cehia (82%). Pe ultimele locuri se află Grecia (81%), Croația, Slovacia (ambele cu 78%), Letonia (76%), Bulgaria, Estonia (cu câte 74%) și Ungaria (72%).
În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, care constă în PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, ne-am situat la 80% din media UE, la egalitate cu Polonia și mai sus decât Ungaria, Croația (cu câte 76%), Slovacia (73%), Letonia (71%), Grecia (67%) și Bulgaria (64%).
AIC față de PIB/locuitor
Potrivit Eurostat, consumul individual efectiv reflectă mai fidel bunăstarea unui cetăţean dintr-o anumită ţară decât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acesta din urmă se bazează pe bunurile şi serviciile achiziţionate şi plătite de o gospodărie.
În schimb, AIC se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor realmente consumate de indivizi, fără a ţine cont de faptul că acestea au fost contractate şi plătite de către gospodării, guvern sau organizaţii non-profit. De aceea, este de preferat pentru comparaţii internaţionale și reflectă mai bine nivelul de trai.
Diferenţele rezultă din aceea că ponderea plăţilor făcute direct de gospodării pentru servicii importante, precum sănătatea şi învăţământul, diferă substanțial de la o ţară la alta. Astfel, ordinea aparentă a țărilor după nivelul de trai, ce ar rezulta din compararea PIB/locuitor, poate suferi modificări importante.
Avansul AIC pentru România între 2016 şi 2024, de 25 de puncte procentuale, a constituit cea mai mare creștere din UE. Totodată, decalajul AIC în raport cu PIB a urcat la 10 puncte procentuale în 2021 și 2024, ceea ce indică un consum majorat mult peste posibilități.
Evoluția celor doi indicatori pentru România în intervalul 2016 – 2024 arată o decuplare tot mai semnificativă între rezultatul economic și consumul efectiv al populației, simultan cu o creștere a datoriei publice. De reținut, media UE este ea însăși în continuă evoluție iar un factor esențial este nivelul prețurilor (57,4% din media europeană, al doilea cel mai mic după Bulgaria, care a avut 56,9%).
Interesant, ne aflăm în situație inversă faţă de Ungaria, care a păstrat în 2024, un nivel de 72% la AIC/locuitor deși a avut un PIB/locuitor de 77%. Adică stăm ceva mai bine la producţie dar suntem cu mult mai sus la consum (19 pp diferență). Totodată, vecinii de la vest ne produc un deficit comercial major, de circa trei miliarde și jumătate de euro pe an, și apar pe podium în importurile României (cu 8,4 miliarde euro), după Germania și Italia.
În context, ar trebui să luăm aminte că Bulgaria, cea mai săracă țară membră UE, are o diferență de 8 pp între AIC și PIB/loc. Noi am fi primii în materie dacă nu s-ar consemna în dreptul Greciei un ecart de 11 pp, în contextul în care acolo s-a ajuns anterior până la 16% din PIB cheltuieli cu pensiile. Asocierea cu problemele financiare grecești și cu „lanterna roșie” europeană ar trebui să ne dea de gândit.
Astfel, rămâne de văzut care vor fi consecințele în tentativa de apropiere de Occident. Deocamdată, România apare drept țara cu cea mai spectaculoasă creştere a nivelului de trai din UE, în contextul în care avansul AIC a fost situat sistematic peste cel al PIB/loc. Însă, de reținut, și cu cea mai însemnată creștere a dezechilibrelor externe.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More