Update articol:

România, pe locul 5 în UE la inflația medie anuală pe 2023

de Dan Pălăngean

România s-a situat în anul 2023 pe locul 5 între statele membre UE în ceea ce privește inflația medie anuală, potrivit datelor definitive publicate de Statistisches Bundesamt, oficiul de statistică al Germaniei. Cu 9,7%, țara noastră s-a situat cu mult sub Ungaria (17%) sau Cehia (12%) și mai bine decât, Slovacia (11%) și Polonia (10,9%).

Astfel, România s-a poziționat la mijlocul statelor mai noi membre UE, cu o valoare ușor peste cele consemnate în Estonia, Letonia (ambele cu 9,1%), Lituania (8,7%), Bulgaria (8,6%), Croația (8,4%) și Slovenia (7,2%). De fapt, acestea au fost și cele mai afectate de creșterea prețurilor pe parcursul anului trecut, cu excepția Austriei, unde avansul prețurilor a urcat până la 7,7%, adică la două puncte procentuale sub noi.

Pentru referință, menționăm și valorile la care au ajuns cele mai mari trei economii ale Zonei Euro: Germania 6% (după ce valoarea-semnal de la mijlocul lui ianuarie era de 5,9%), Italia 5,9% și Franța 5,7%. Precum și media UE, care a fost de 6,4%. Toate aceste date au fost calculate pe metodologia armonizată la nivelul UE, care permite comparabilitatea între diferite state dincolo de specificul metodologiilor la nivel național (de pildă, România a înregistrat pe sistem propriu de calcul o creștere anuală a prețurilor de 10,4%).

De reținut, valorile anunțate operativ pentru nivelul inflației se referă la poza de moment din luna respectivă și nu la evoluția în timp a creșterii prețurilor pe parcursul ultimelor 12 luni. Aceasta din urmă este mai relevantă pentru „filmul” majorărilor ca fenomen continuu decât situația punctuală, puternic dependentă de așa-numitul „efect de bază”.

În esență, acesta face ca o performanță mai bună în aceeași lună a anului anterior să influențeze negativ rezultatul dintr-o anumită lună a anului curent și invers. De aceea, media mobilă a ultimelor 12 luni raportată la cele 12 luni anterioare explică mai corect evoluția prețurilor și permite un calcul exact al raportului între media prețurilor la nivel național și cea medie din UE.

În cazul României, acesta este în prezent de 59,3% față de 57,8% anterior. Dar nu prin faptul că performanța noastră în materie de stabilitate a prețurilor ar fi fost mai slabă decât în regiune (de fapt, deocamdată este exact pe dos, potrivit datelor de mai sus ne-am poziționat mai bine decât țările non-euro din Europa Centrală, respectiv Ungaria, Polonia și Cehia) ci prin raportare la valorile mai mici din Eurozonă (excepție notabilă și la care ar trebui să luăm aminte, Slovacia).

Eurozonă care ar trebui să ne îndreptăm mult mai hotărât prin refacerea echilibrelor macroeconomice, inclusiv pentru a spori stabilitatea prețurilor (menținerea cu variații nesemnificative a cursului de schimb în ultimii ani a fost o ancoră antiinflaționistă esențială pentru România).

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni INFINITY

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (01/08/2025)

Alegerea Presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Documente oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie