Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDr. Alexandru Nicolae Bociu – Preşedinte al ANSVSA/ Sursa foto: ANSVSA
România a obţinut oficial acordul pentru reluarea exportului de ovine şi caprine către Regatul Arabiei Saudite, începând de luni, 17 februarie, un pas semnificativ în dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, printr-un comunicat.
“Această realizare a fost posibilă datorită negocierilor susţinute de specialiştii ANSVSA, care au început încă din anul 2017, şi marchează un progres important în consolidarea comerţului între cele două ţări. Reamintim că, în luna ianuarie 2025, o delegaţie oficială din Regatul Arabiei Saudite a efectuat o vizită de lucru în România, cu scopul de a relua exportul de ovine şi caprine. Vizita a avut loc în cadrul unui demers continuu de deschidere a pieţelor externe, după ce comerţul fusese temporar suspendat din cauza focarelor de Pesta Rumegătoarelor Mici (PRM)”, se precizează în document.
Preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, consideră că fermierii vor avea, astfel, posibilitatea de a valorifica animalele de calitate superioară pe această piaţă, ceea ce va genera beneficii semnificative pentru economia naţională.
“Prin intermediul acţiunilor sale, ANSVSA creează noi oportunităţi pentru producătorii români, facilitând reluarea exporturilor către Regatul Arabiei Saudite. Această nouă realizare le oferă fermierilor posibilitatea de a valorifica animalele de calitate superioară pe această piaţă, generând beneficii semnificative pentru economia naţională”, a declarat Alexandru Bociu, în comunicatul citat, potrivit Agerpres.
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
This website uses cookies.
Read More