Conform ministrului Tătaru, 550 de persoane se externaseră la cerere în data de 6 iulie, în linie cu decizia CCR care declara neconstituționale anumite aspecte din legislația cu privire la carantină, la sesizarea Avocatului Poporului. Este aceeași țară și aceeași zi în care 250 de cazuri noi se înregistrau pe radarul pandemiei.
Mai simplu spus, cel puțin 550 de români nu au avut încredere în sistemul public de sănătate. Este posibil ca cifra să crească, în următoarele zile, până când Guvernul va trece o măsură care să rectifice problema. În fapt, statul român și-a arătat limitele. Este o rușine la adresa celor care, în lipsă de juriști prudenți sau de legi clare în domeniu, au mai pus o măsură la fel de imperfectă peste întreaga poveste.
Avocatul Poporului, personificat material în doamna Renate Weber, doar a sesizat situația. Departe de a-i face apologia într-un cinic joc politic, în care viețile oamenilor și ale comunității au însemnat foarte puțin, poate ar fi de observat faptul că ombudsmanul nostru, al tuturor cetățenilor dintr-o democrație europeană, și-a urmat menirea. Că această democrație este la marginea unor puteri regionale și că munca doamnei Weber se confundă ușor cu tactici rusești de a folosi propriile slabiciuni ale statului, în detrimentul instituțiilor este de dezbătut – cert este că ne-a tras-o tuturor, iar CCR-ul a dat din umeri și i-a dat dreptate pe fond.
Mai simplu spus, apud CCR, spitalul nu este pușcărie, iar doctorul sau ministrul Sănătății nu poate să aresteze un pacient, nici măcar în vreme de pandemie mondială. Are dreptate, în lipsa unei legi corecte? Are! Moral, este corect? Nu, că riști să infectezi restul populației! Ce se poate face? Dai o lege corectă. Și totuși, Executivul nu a luat măsuri instantanee de rectificare a problemei. „Bă, ne scapă oamenii din spitale. Fug de unicul loc în care puteau fi tratați.” Vă dați seama ce înseamnă, ce frică există de spitalele românești, dacă 550 de oameni care nu pot respira cum trebuie, care au temperatură, care simt că mor preferă să se trateze acasă, cu ce or găsi? Pușcăria e floare la ureche!
Consecințele politice sunt multiple. Într-o țară lovită de pandemie, unde Guvernul e de o culoare, iar majoritatea parlamentară e de alta, niște români și-au exersat, în inconștiență mai degrabă decât din fină cunoaștere, drepturile democratice și constituționale. Oare cum vor vota acești 550 de oameni, că pentru actualul Executiv mă cam îndoiesc! Au preferat, pe românește, să moară acasă, iar povestea la bere va fi fix aceasta, cum că între a suferi fără atenția dorită în spital și a infecta propria familie, parcă mai bine e să sufere toți. Inconștiență sau democrație, e cam același lucru!
Nu este un nou moment Colectiv, dar impotența unor instituții dintr-un stat democratic și european este din nou tristă și evidentă. Jumătățile de măsură, conștientizate sau nu, au făcut ca legea să le permită unor bolnavi acces în populația largă. Chiar și monitorizați, presupunând că nu toți s-ar putea ridica din pat, decizia CCR tot se constituie în legalizarea bolii, cu tot cu ștampilă și dosar cu șină. Or capacitatea statului de a face față unei astfel de situații, lăsând la o parte voința politică, este măsurată în contractul social cu cetățeanul. În ultimele zile, 550 de cetățeni au refuzat acest contract și, libertarian, au ales o cale între un tratament ambulatoriu și unul (pentru idioți) homeopat.
Din nou, îi poți învinui? Acum ceva luni, auzeam la televizor acuze față de cei veniți din străinătate că aduc boala din Italia și Spania. Zeci de mii de români față de care statul nu făcuse nimic, nici măcar nu fusese în stare să-i numere, se întorceau, din frică, în țara de baștină pentru a se ascunde de efectele unei crize globale – oameni care reprezentau practic refugiați economici, la data la care plecaseră și adunau cel mai mare procentaj de emigranți după cei din Siria. Auzeam atunci mârâieli politice legate de lipsa de patriotism, înjurături directe la adresa Diasporei care ar fi salvat țara din ghearele mai multor aparente dictaturi pesediste și care acum trăda țara, stranii ecouri ale peremismului deșănțat. Iar statul nu făcea nimic pentru a-i proteja, din nou, de dictatura opiniei. Poți învinui un om dacă, la nivel european sau național, fără încredere în nicio instituție, fără educația dată de civism sau măcar de propriul stat, alege să se ascundă în propria casă?
Aici trăim, în România: cu neîncredere în instituții și într-un sistem cât de cât democratic și funcțional. Acceptăm soluții homeopate la bolile reale ale societății, fără să considerăm că fără o schimbare din temelii a sistemului, vom continua să ne luptăm cu aceste situații, în detrimentul nostru, al tuturor. Cine e de vină? Absolut toată lumea. Covidul este doar un dezinteresat participant.