Macroeconomie

România trebuie să reducă deficitul de cont curent şi deficitul comercial pentru o creştere a ratingului de ţară (ministrul Finanţelor)

România trebuie să reducă deficitul de cont curent şi deficitul balanţei comerciale pentru o creştere a ratingului de ţară, a arătat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Reacţia ministrului vine după ce agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi a revizuit perspectiva de ţară de la negativă la stabilă.

“Dacă vrem upgrade de rating avem un lucru important de făcut: reducerea deficitului de cont curent şi a deficitului de balanţă comercială. Evident, cu păstrarea celorlalţi piloni de care am vorbit mai sus şi care validează o abordare responsabilă. Pot să vă spun că, dacă deficitul comercial şi cel de cont curent ar fi fost în scădere (şi nu în creştere) astăzi vă anunţam o creştere a ratingului de ţară! Scăderea deficitului comercial nu se face însă doar prin efort guvernamental. Este nevoie de măsuri, programe şi mai ales de parteneriat cu mediul economic acela care, prin investiţii, să asigure trecerea la economia de producţie. Aşa numitul Productivism Economic, cel care va trebui să fie obiectivul economic de ţară al României în următorii 4-6 ani”, a scris ministrul Finanţelor pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, decizia Fitch este cu atât mai importantă în contextul regional actual, în care presiunile recesioniste încă se manifestă, determinate de incertitudinile create de evoluţia conflictului din Ucraina dar mai ales de impactul inflaţiei asupra economiilor statelor din Europa, precum şi de dificultăţile apărute în cadrul lanţurilor de aprovizionare.

Adrian Câciu consideră că stabilitatea politică este pilonul cel mai important al evaluării care a generat îmbunătăţirea perspectivei de rating.

Un alt element care a contat în această această decizie a fost, potrivit ministrului Finanţelor, stabilizarea ponderii datoriei publice în PIB. “După ani în care România intrase într-un real derapaj referitor la indicatorul ponderii datoriei publice şi mai ales al managementului deficitar al acestuia (în mai puţin de 24 de luni începând cu noiembrie 2019 România a reuşit contraperformanţa de a creşte ponderea datoriei publice în PIB cu 12 puncte procentuale), anul 2022 a repus România pe un trend corect, responsabil şi, mai ales, predictibil”, a explicat sursa citată.

La îmbunătăţirea perspectivei a contribuit şi consolidarea fiscal-bugetară şi reducerea deficitului public alături de abordarea unei consolidări prin ajustarea fiscală a veniturilor bugetare, a mai arătat şeful de la Finanţe.

“Referitor la deficitul public trebuie menţionat faptul că acesta cuprinde, în partea de cash mai ales, toate elementele de intervenţie de tip one-off (măsurile de sprijin adresate populaţiei şi economiei luate pentru compensarea erodării puterii de cumpărare) astfel că nivelul deficitului este influenţat, conjunctural, de aceste măsuri de sprijin. Din perspectiva evaluărilor macro dar şi a corelaţiilor cu alţi indicatori sau influenţei asupra acestora (exemplu reducerea inflaţiei structurale), deficitul care contează este deficitul structural, iar reducerea acestuia are efectul pozitiv asupra celorlalţi factori care afectează bunul mers al economiei”, a mai precizat Adrian Câciu, potrivit Agerpres.

View Comments

  • Sondajele spun că lumea românească s-a săturat de coaliția asta, altfel de ce președintele Iohannis, domnul Ciucă și domnul Ciolacu sunt la coada sondajelor?

    Consecvența asta cu care lideri de partid vor renașterea USL este toxică. 

    Lumea românească vrea ca în fruntea partidelor din coaliție să fie oameni precum Geoană sau Kovesi, nu oameni ca Ciucă sau Ciolacu.

    Dacă PSD+PNL=LOVE și mersul la alegerile din 2024 va fi doar o plimbare braț la braț al celor doi corifei, toxicitatea va rămâne și va înflori în folosul dinozaurilor politici. 

    Coaliția PNL+PSD nu a livrat următoarele: reforma administrativă, reducerea deficitului bugetar, absorbția fondurilor restante (7 miliarde euro) rămase din execuția bugetară din 2014 încoace, diminuarea numărului de bugetari autohtoni la nivel european, absorbția banilor din PNRR legați de reforma pensiilor, intrarea în Schengen, legile educației.

    A livrat în schimb legile justiției aflate pe marginea moralității, legea avertizorilor de integritate refuzată de Bruxelles pentru enormitățile ce protejază infractorii financiari, pensii speciale pentru primari, salarii mărite bugetarilor, împrumuturi exagerate la dobânzi mari, brambureala din energie.

    Coaliția asta ne-necesară și contra naturii politice, iscată din nemulțumirea și neputința președintelui, vrea să supraviețuiască încă patru ani, din 2024 încolo. 

    Cum o fi deficitul ăla fabulos pe care-l alimentati cu împrumuturi in cascada?😡

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

o oră ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

2 ore ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

2 ore ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

2 ore ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

2 ore ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More