Politica

România urmează să primească fonduri europene de 400 de milioane de euro pentru cheltuielile cu refugiaţii ucraineni

Guvernul a dezbătut, joi, în primă lectură, un proiect de ordonanţă în baza căreia România va primi fonduri europene de 400 de milioane de euro în contul cheltuielilor cu refugiaţii ucraineni, a informat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, actul normativ va permite recuperarea unei sume consistente din cheltuielile făcute pentru susţinerea tranzitării şi găzduirii, întrajutorării refugiaţilor ucrainieni care au ales România ca ţară de destinaţie sau tranzit după declanşarea agresiunii ruse.

“Este vorba, aşadar, de suma de 400 de milioane de euro, care vor fi plătiţi României pentru a compensa ajutorul dat vecinilor ucraineni greu încercaţi. Acest mecanism va fi gestionat, în primul rând, de Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare alte ministere, pentru a echilibra balanţa în acest capitol”, a declarat Constantin, la Palatul Victoria.

Cel mai probabil, a precizat Mihai Constantin, actul normativ urmează să fie adoptat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

o oră ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

o oră ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More