Afaceri

Romanian Business Leaders: Strângem rândurile pentru libertate și democrație! Facem apel către toate forțele democratice pentru un front comun pro euro-atlantic!

Alegerile din 24 noiembrie 2024 sunt un duș cu gheață pentru democrația românească, a transmis Romanian Business Leaders.

RBL arată: “Un candidat cvasi-necunoscut electoratului, declarat pro-rus reușește să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale cu un scor de 22,95% cu un avans considerabil față de locul 2.

Romanian Business Leaders este un susținător ferm al valorilor europene: libertate, democrație, piață liberă. Vrem Europa acasă cu tot ceea ce înseamnă ea: prosperitate, locuri de muncă bine plătite, educație, locul în care copiii noștri să își dorească să trăiască.

Facem un apel deschis către toate forțele democratice la a demonstra maturitate și responsabilitate politică prin a face un front comun pro european și pro atlantic în vederea alegerilor parlamentare de duminică, 1 decembrie și pentru turul II al prezidențialelor din 8 decembrie.

Avem nevoie acum de maturitate politică și de un compromis politic major din partea partidelor pro occidentale pentru a ne asigura ca vom avea și pe viitor libertatea pe care am câștigat-o greu acum 34 de ani.

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale trebuie văzut ca un vot de blam pentru actuala clasă politică. Teme populiste, anti UE, anti NATO au prins tracțiune în rândul a peste 2 milioane de alegători care au oferit un vot anti-sistem.

E un moment de răscruce pentru societatea românească! Facem apel la PSD, PNL, USR și UDMR și la celelalte forțe politice democratice să creeze un front comun pentru apărarea democrației de vântul rece dinspre Est.

Pentru un mediu antreprenorial prosper și pentru o societate în care să vrem să trăim avem nevoie în continuare de o democrație funcțională, de existența unui ecosistem de business ancorat în legislația europeană și în piața unică, de stabilitate fiscală, instituțională și politică.

România trebuie să rămână angrenată activ în menținerea progresului economic și social. Romanian Business Leaders susține cu fermitate menținerea parcursului pro-european și pro-atlantic, unica șansă a României de a se rupe de trecut și de a privi spre viitor prin lentile europene.

Susținem parcursul pro-european și pro-atlantic, singurul care ne-a adus prosperitate și pace!”

Fundația Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație imparțială, apolitică. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 500 de membri ai comunității RBL din București și cele 6 filiale locale.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

30 de minute ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

32 de minute ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

3 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More