Migrarea cererii către apartamentele vechi reprezintă principala tendinţă observată pe piaţa imobiliară în primul semestru al acestui an, această schimbare în comportamentul de achiziţie fiind cauzată de scăderea generală a numărului de tranzacţii, pe fondul condiţiilor de instabilitate politică şi economică, potrivit unei analize de specialitate, dată miercuri publicităţii.
Dinamica pieţei, factorii de influenţă, respectiv principalele tendinţe şi perspective sunt reunite sub forma Barometrului Imobiliar RE/MAX România, o analiză de status a pieţei de profil pe baza datelor înregistrate de companie la intervale regulate de timp.
Conform reprezentanţilor RE/MAX, cumpărătorii români sunt tot mai informaţi şi mai atenţi la deciziile lor. Pe fondul incertitudinii economice, aceştia acordă o atenţie sporită procesului de achiziţie a unei locuinţe, analizând în detaliu aspecte precum zona, accesibilitatea şi costurile de întreţinere. Aceste criterii au determinat o orientare tot mai mare către apartamentele vechi, mai accesibile ca preţ şi care pot fi ocupate imediat. Totodată, s-a observat şi o creştere a interesului pentru locuinţe mai mici şi mai eficiente energetic, unde costurile de întreţinere reprezintă un criteriu decisiv.
“Apartamentele vechi au fost mult mai căutate şi au înregistrat creşteri de preţ semnificative, în special în zonele centrale şi semicentrale. Dorinţa de mutare imediată şi costul mai redus au făcut din piaţa secundară alegerea preferată. În zonele periferice, deşi există accent pe proiecte noi, ele încă nu satisfac cererea rapidă şi sunt mai scumpe, motiv pentru care evoluţia tranzacţională face ca apartamentele vechi să rămână alegerea preferată”, a declarat preşedinte RE/MAX România, Răzvan Cuc.
Un alt aspect important al schimbării comportamentului de achiziţie îl constituie creşterea achiziţiilor realizate cash, fără credit – tendinţă vizibilă mai ales în marile oraşe precum Bucureşti, Cluj şi Braşov, unde mai mulţi aleg să-şi investească economiile în proprietăţi imobiliare, în detrimentul depozitelor bancare.
“Condiţiile de instabilitate politică şi economică, dar şi condiţiile bancare restrictive datorate acestor aspecte, au avut un efect de răcire a pieţei în prima jumătate a anului 2025, în special în a doua parte a semestrului. Deciziile de cumpărare au fost amânate, ajustate sau transformate în achiziţii cash. Doar clienţii cu resurse financiare solide au continuat să cumpere – iar rolul băncilor în dinamica imobiliară a scăzut comparativ cu anii anterior”, adaugă Răzvan Cuc.
De asemenea, pentru primul semestru al anului curent, RE/MAX România raportează o creştere de 20% a valorii comisioanelor încasate, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cele mai multe tranzacţii efectuate în acest interval au vizat segmentul rezidenţial, reprezentat de 88,4% din totalul vânzărilor. Segmentul comercial a avut o pondere de 10%, iar cel industrial a fost de 1,6%. Cele mai căutate tipuri de proprietăţi au fost apartamentele cu 2 sau 3 camere.
În topul celor mai mari trei tranzacţii realizate de birourile RE/MAX în primul semestru se află un teren din Ilfov, vândut pentru 4,2 milioane de euro. Clasamentul este completat de un teren din Braşov, evaluat la 2,2 milioane de euro şi de un bloc de apartamente din Mediaş, cu o valoare de 1,52 milioane de euro.
În România, RE/MAX este cea mai mare reţea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenţi imobiliari, având, în prezent, peste 65 de birouri francizate şi peste 800 de membri activi. RE/MAX este recunoscut ca fiind cel mai puternic brand naţional în imobiliare.
La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 140.000 de agenţi afiliaţi, în 8.300 de birouri, aflate în peste 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de ţări, cu peste 2.200 de birouri şi 30.000 de agenţi, continuând să se extindă.