Categories: Fără categorie

Romaşcanu (PSD): Iohannis să obţină mandatul Parlamentului, dacă se reiau negocierile privind fondurile de la UE

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că este posibil ca negocierile privind fondurile pentru ţările UE să se reia, context în care a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să obţină un mandat din partea Parlamentului înainte de a merge la negocieri.

“E posibil ca această negociere să se reia, având în vedere dezvoltările din Parlamentul European. Îi solicităm preşedintelui Iohannis ca, înainte să meargă la o nouă negociere, să vină în Parlament, să spună ceea ce intenţionează să obţină, să obţină mandatul Parlamentului, apoi, la întoarcerea după negocieri, să vină să dea un raport Parlamentului şi, implicit, populaţiei, poporului pentru ceea ce a obţinut acolo. Lucrurile sunt extrem de importante pentru a fi luate pe persoană fizică, chiar dacă acesta este preşedintele României”, a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.

El a menţionat despre negocierea de la Consiliul European că sunt ţări care şi-au redus contribuţiile la bugetul UE.

“Domnul ministru al Fondurilor Europene acum, la sfârşit de mai parcă, ne spunea că există posibilitatea ca România să atragă 85 de miliarde de euro. În urma unei negocieri de succes, cum ar spune domnul preşedinte, am obţinut 80 de miliarde. Unii şi-au redus contribuţiile, sunt cinci ţări care au redus contribuţiile (…) la bugetul Uniunii Europene, România nu este printre ele. Sunt unii care au primit bani în plus pentru convergenţă. Sunt 14 ţări. Nici între aceste ţări România nu există, iar preşedintele României nu a negociat nimic în acest sens”, a mai spus Romaşcanu.

Potrivit acestuia, din fondurile de la UE în valoare de 80 de miliarde de euro destinate României, 17 miliarde sunt împrumuturi cu condiţionalităţi.

“Dacă defalcăm cei 80 de miliarde, vedem că 46,3 miliarde sunt aferente bugetului multianual 2021-2027, 16,8 miliarde sunt fonduri nerambursabile sub formă de granturi, restul de 17 miliarde sunt împrumuturi cu condiţionalităţi, din aceşti bani România va trebui să dea în jur de 1,4% din PIB înapoi pentru următorul ciclu bugetar, asta înseamnă că vom rămâne cu 40 de miliarde. La acestea se vor adăuga nişte taxe pe care UE intenţionează să le impună statelor membre. Va fi, de exemplu, o taxă de 0,8 euro pe kilogram de plastic nereciclat. (…) vor fi taxe pe tranzacţii financiare”, a adăugat Romaşcanu. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More