Energie

Romgaz a încheiat cu Duro Felguera contractul pentru finalizarea lucrărilor la CTE_Iernut, în valoare de 345 milioane lei

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat luni, 3 aprilie, cu Duro Felguera, contractul de achiziţie având ca obiect “Finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii: Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”.

Conform raportului remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti, valoarea contractului este de 344,9 milioane lei, fără TVA.

În ceea ce priveşte termenele şi modalităţile de plată, contractul prevede plata unui avans de în cuantum de 15% din preţul fără TVA, în termen de 10 zile de la data primirii facturii. Facturile vor fi emise pe baza situaţiilor de lucrări care se plătesc în termen de 15 zile de la primirea acestora. Factura finală va fi emisă pe baza situaţiei finale de lucrări care se plăteşte în termen de 30 de zile de la primirea acesteia

Contractul are prevăzută constituirea unor garanţii în sumă de 17,5 milioane euro.

Valoarea penalităţilor de întârziere va fi egală cu 0,4% pe săptămâna completă de întârziere raportat la preţul contractului. Suma maximă a penalităţilor de întârziere nu va putea depăşi 10% din preţul contractului la data semnării acestuia.

CCGT Iernut beneficiază de o poziţionare strategică, fiind amplasată în centrul sistemului energetic naţional. Prin acest proiect se are în vedere acoperirea consumului naţional de electricitate prin acţionarea pe pieţele de energie electrică angro şi de echilibrare, asigurarea de servicii tehnologice pentru sistemul energetic naţional, eliminarea posibilelor blocaje în reţeaua din nord-vestul României. Capacitatea brută de energie electrică a centralei va fi de 430 MW.

Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei nivele de presiune şi două turbine cu abur.

Un sfert din totalul cheltuielilor eligibile aferente investiţiei reprezintă o finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii, conform datelor publicate de Romgaz.

View Comments

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

9 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

9 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

10 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

10 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

10 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More