Burse/Investitii

Romgaz încheie cu succes prima emisiune de obligațiuni pe piețele internaționale; Compania atrage 500 de milioane de euro, la 4,77%

Romgaz încheie cu succes prima emisiune de obligațiuni pe piețele internaționale, a anunțat, pe LinkedIn, CEO-ul companiei Răzvan Popescu. Astfel, Romgaz atrage 500 de milioane de euro, la 4,77%

Răzvan Popescu a scris: “Sunt încântat să anunț debutul cu succes al emisiunii  de 500 de milioane euro de obligațiuni internaționale pe 5 ani a Romgaz, la prețul de MS+255 (4.776%). Această etapă reprezintă un pas semnificativ în angajamentul nostru față de creștere, durabilitate și furnizare de valoare pe termen lung pentru părțile interesate.”

Cererea din partea investitorilor a fost puternică, de 5,9 miliarde de euro.

“Capitalul strâns va fi esențial în sprijinirea proiectelor cheie precum Neptun Deep și consolidarea poziției noastre de lider în sectorul energetic”, potrivit lui Răzvan Popescu.

El a mulțumit investitorilor, băncilor JPMorgan Chase, UniCredit, Citi, Raiffeisen Bank International, Erste Group, Banca Transilvania și întregii echipe Romgaz.

În anul 2023 a fost luată decizia finală de investiție pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep. Planul de dezvoltare a fost confirmat de ANRM. Investițiile estimate pentru faza de dezvoltare a proiectului sunt de până la 4 miliarde EUR, din care ROMGAZ trebuie să asigure 50%.

La acest moment perimetrul Neptun Deep se află în faza de dezvoltare a zăcămintelor comerciale, care presupune lucrări de foraj și de construire a infrastructurii necesare pentru exploatarea și valorificarea gazelor naturale. Contractele majore de execuție sunt încheiate în proporție de peste 90%, cu angajamente ferme pentru perioada 2024-2026 astfel încât să fie asigurată începerea producției de gaze naturale la termenul estimat, în anul 2027.

Pe lângă acest proiect, ROMGAZ derulează o serie de alte proiecte semnificative care au rolul de a menține declinul anual al producției de gaze naturale sub 2,5% (ex. proiectul Caragele), dar și proiecte în domeniul energiei electrice (ex. finalizarea noii centrale de la Iernut și investiția în proiecte de energie regenerabilă).

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

2 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

2 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

6 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

6 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

6 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More