Gaze naturale

Romgaz: S-a prelungit cu încă şase luni durata de execuție a lucrărilor de la Centrala de la Iernut

A fost prelungită cu încă şase luni durata de execuție a lucrărilor conform Contractului de achiziție nr. 40928/03.04.2023, având ca obiect ”Finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții: Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”, încheiat cu Duro Felguera SA, potrivit Romgaz. 

S.N.G.N. Romgaz S.A. informează acționarii și investitorii cu privire la faptul că durata de execuţie a lucrărilor care fac obiectul Contractului de achiziție nr. 40928/03.04.2023 se prelungeşte, cu respectarea prevederilor contractuale, cu 6 luni.

Astfel, noul termen pentru punerea în funcţiune a Centralei termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze este 2 iunie 2025.

Antreprenorul va finaliza toate lucrările până la expirarea duratei de execuţie a acestora, inclusiv:
a) trecerea testelor la terminarea lucrărilor;
b) terminarea tuturor lucrărilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Contract, astfel încât lucrările să poată fi considerate terminate pentru a fi supuse recepţiei la terminarea lucrărilor;
c) îndeplinirea tuturor condiţiilor contractuale referitoare la recepţia la punerea în funcţiune, în vederea aprobării acesteia.

Romgaz face precizarea că data finalizării investiţiei, conform Programului Naţional de Investiţii (PNI), a fost prelungită prin HG nr.1489/2024 până la 30 iunie 2025.
Încheierea Contractului nr. 40928/03.04.2023, având ca obiect ”Finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții: Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze” cu Duro Felguera S.A. a făcut obiectul raportului curent transmis către piața de capital în data de 5 aprilie 2023 – Cod IRIS: A9278 (Bursa de Valori Buc rești) și RNS Number:
5222V (Bursa de Valori Londra).

Articole recente

Virgil Popescu: Până în trimestrul III al anului 2025, va fi propus un set de măsuri pe termen lung pentru a consolida protecţia sectorului siderurgic al UE

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, afirmă că, potrivit Comisiei Europene, până în…

3 minute ago

SN Nuclearelectrica SA a început astăzi lucrările civile de construcție pentru Proiectul Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă

Nuclearelectrica anunță că Proiectul Retehnologizării Unității 1 avansează semnificativ, în conformitate cu graficul de lucrări…

46 de minute ago

ANAF: Prejudiciu de peste 90 milioane de lei reprezentând TVA în comerţul cu maşini second-hand

Inspectorii antifraudă şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit un prejudiciu de peste 90…

o oră ago

Nazare: Reprezentanții FMI au recunoscut eforturile și angajamentul Guvernului pentru reforme consistente; au salutat măsurile recente

Discuțiile reprezentanților misiunii Fondului Monetar Internațional și ai Ministerului Finanțelor s-au axat pe evoluția economiei…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More