Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzRomgaz şi ExxonMobil au anunţat că prelungesc perioada de exclusivitate din 15 octombrie 2021, până în 15 noiembrie 2021 privind negocierile de achiziţie legate de proiectul de exploatare de gaze Neptun Deep din Marea Neagra, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucuresti.
În aprilie, Aristotel Jude, directorul general al Romgaz, afirma că producătorul român este pregătit să preia participaţia ExxonMobil, iar modalitatea de finanţare va fi una mixtă, formată din surse proprii şi surse atrase.
În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.
ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
This website uses cookies.
Read More