Burse/Investitii

Romgaz va produce şi livra pe piaţa internă mai multe gaze până la finalul acestui an

Producţia de gaze a Romgaz va cunoaşte o creştere până la finalul acestui an, odată cu sporirea producţiei din zona Caragele, potrivit unui comunicat al Romgaz.

Zăcământul de la Caragele livrează zilnic în sistem 700.000 metri cubi de gaze, iar tendinţa este una de majorare a producţiei până la mijlocul lunii decembrie, la 1.000.000 metri cubi pe zi, o dată cu finalizarea şi punerea în funcţiune a colectorului de 16 km, conform Romgaz. În funcţie de rezultatul sondelor de cercetare, producţia zilnică estimată poată creşte începând cu anul 2020 până la 1.700.000 metri cubi pe zi, mai precizează compania.

Investiţiile propuse pentru anul următor în zăcământul de la Caragele constau în săparea a 15 sonde şi instalaţii tehnologice de suprafaţa la 10 sonde în valoare totală de circa 45 milioane de euro. Romgaz susţine: “Viitoarele eforturi de explorare sunt concentrate în acest moment pe planificarea şi realizarea forajelor pentru confirmare şi creşterea potenţială a volumului resursei estimate cu investiţii de peste 100 milioane de euro. Menţionăm că, zilnic, Romgaz livrează în sistem 15 milioane de metri cubi, iar producţia de gaze a crescut în acest an peste estimările iniţiale. În primele nouă luni ale anului curent, Romgaz a produs circa 4 miliarde de metri cubi de gaze, înregistrandu-se o creştere cu 4,56% a producţiei faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 1,5% faţă de estimările de la începutul anului. Cât priveşte nivelul producţiei de gaze naturale înregistrat în trimestrul trei al anului curent, acesta
a înregistrat o creştere cu 7% faţă de acelaşi trimestru din 2017”.

“Tendinţa Romgaz este de a spori producţia de gaze în vederea asigurării unui preţ echitabil pe piaţă pentru consumatorul final. Concomitent, avem în vedere înlocuirea rezervelor consumate cu noi rezerve de gaz. Din fericire aici rezultatele sunt spectaculoase: în acest moment gradul de înlocuire a rezervelor este de peste 70%, cu premisele ca în 2019 să se apropie de 100%, în condiţiile în care la nivel mondial , rata de înlocuire de abia ajunge la 30%”, a declarat directorul
general al Romgaz, Adrian Volintiru.

La Caragele se află cel mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit în ultimii 30 de ani în România, iar resursa estimată este de circa 25-27 de miliarde de metri cubi de gaze.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București şi a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul
român cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909. Romgaz face cercetare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale şi operații speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. Din 2013, Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea
centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.

View Comments

  • ZIARISTULE , ROMGAZ VA PRODUCE CAT I SE VA CERE IN PIATA . Ca sa produca .. SI SA VANDA ., mai mult trebuie sa diminueze pretul in raport cu BAUMGARDEN + TRANSPORT dar platind impozite si taxe pe pretul de la Viena .. ma indoesc ca va exploda de satisfactie

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

7 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

7 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

8 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

8 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

9 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More