Comunicate de presa

Rompetrol Bulgaria a deschis a 55-a stație de carburanți, în orașul Dupnița

Rompetrol Bulgaria a deschis oficial o nouă stație de carburanți în Dupnița, un oraș situat la 70 km sud de capitala Sofia. Dupnița este un important centru industrial și comercial din regiunea de Vest a Bulgariei, cu facilități moderne în sectorul farmaceutic și vehiculelor de mare tonaj, potrivit unui comunicat de presă.

„Odată cu deschiderea acestei noi stații de carburanți, compania își continuă dezvoltarea rețelei. Sunt sigur că locuitorii din Dupnița și persoanele care tranzitează orașul vor avea ocazia să utilizeze combustibili de cea mai înaltă calitate și să primească de servicii de cel mai înalt nivel”, a declarat Vladislav Rusnac, Chief Retail Officer al KMG International.

Stația este complet integrată în conceptul Rompetrol, cu facilități și servicii moderne, folosind exclusive combustibili de înaltă calitate obținuți la rafinăria Petromidia Năvodari.

„Rompetrol Bulgaria își pune în aplicare planul ambițios de dezvoltare la scară completă în 2019. Programul nostru include o dezvoltare intensivă – creșterea numărului de stații de carburanți din țară, împreună cu rebrandingul progresiv, pentru a oferi un nou nivel de experiență pentru clienți. Urmărind strategia KMG International Group, am reamenajat deja mai mult de 70% din lanțul Rompetrol Bulgaria”, a declarat Ivaylo Trendafilov, Directorul General al Rompetrol Bulgaria.

Agenda de dezvoltare include extinderea activă și modernizarea în următorii ani. Ca parte a Grupului KMGI, Rompetrol Bulgaria intenționează să efectueze un process de rebranding complet al rețelei în următorul an, în paralel cu creșterea numărului de stații de carburanți.

Rompetrol Bulgaria pune accent puternic pe calitatea pe care o oferă clientului bulgar. Combustibilii de primă clasă sunt concepuți folosind combinația optimă de aditivi și compuși, nu numai pentru protejarea supapelor de curățare și a injectoarelor, ci și pentru reducerea consumului de combustibil și îmbunătățirea performanței motorului.

Rompetrol Bulgaria face parte din grupul KMG International, deținut de KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan. În România, KMG International are una dintre cele mai mari și mai moderne rafinării din regiunea Mării Negre – Petromidia Navodari, cu o capacitate de rafinare de peste 5 milioane de tone de materie primă. KMG International deține și rafinăria Vega din Ploiești – un producător de solvenți speciali și singurul producător hexan și bitum din țară.

Rompetrol Bulgaria are o rețea actuală de 55 de stații de carburanți în toată țara și folosește exclusiv combustibili de calitate produși la rafinăria Petromidia. Compania urmărește dezvoltarea activă în următorii ani, inclusiv extinderea rețelei și îmbunătățirea constantă a calității serviciilor.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More